Campionate

Un titular de la PSG stârnește controverse în Franța » S-a dat lovit ca să nu poarte tricourile-curcubeu pentru susținerea LGBT?

Tricourile purtate de jucătorii lui PSG cu Montpellier // foto: Twitter @ PSG

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 16 May 2022

Idrissa Gana Gueye (32 de ani), mijlocaș la PSG, nu s-a regăsit pe foaia de joc pentru meciul campioanei Franței de sâmbătă, scor 4-0 cu Montpellier. Presa din Hexagon speculează că motivul absenței este prezența culorilor curcubeului pe tricouri. Etapa trecută, toate echipele din Ligue 1 au purtat echipamente cu numere colorate, în semn de susținere pentru comunitatea LGBT+.

Situație bizară în Ligue 1. Idrissa Gana Gueye, mijlocaș defensiv la PSG, a fost inclus de antrenorul Mauricio Pochettino în lotul pentru partida cu Montpellier de sâmbătă, care a contat pentru etapa 37 a campionatului.

În ciuda acestui fapt, Gueye nu s-a regăsit pe foaia de joc. Nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve. După meci, Mauricio Pochettino a adâncit misterul: „Idrissa a făcut deplasarea, dar din motive personale a trebuit să părăsească foaia de joc. Dar nu a fost accidentat”.

Cucubeul de pe tricouri, motivul pentru care Idrissa Gueye ar fi ratat meciul cu Montpellier

Presa din Franța a început să speculeze cu privire la motivul absenței lui Gueye, iar RMC Sport a prezentat o variantă șocantă: senegalezul ar fi ratat meciul pentru că nu ar fi dorit să poarte tricoul personalizat, cu numere în culorile curcubeului, în semn de susținere față de comunitatea LGBT+ și a luptei împotriva homofobiei.

Contactat de RMC, anturajul fotbalistului nu a comentat situația.

Gueye nu a purtat tricoul anti-homofobie nici în 2020!

Scenariul prezentat de francezi este susținut de faptul că Idrissa nu a jucat nici anul trecut în etapa în care jucătorii lui PSG au purtat tricourile personalizate, 4-0 cu Reims pe 16 mai. Motivul prezentat atunci a fost faptul că fotbalistul, musulman ca religie, ar fi suferit o gastroenterită.

Începând din 2019, Ligue 1 a lansat inițiativa ca în preajma zilei de 17 mai, ziua internațională împotriva homofobiei, bifobiei și transfobiei, echipele să poarte echipamente cu numerele colorate în curcubeu.

Idrissa Gana Gueye a jucat 32 de meciuri în acest sezon, 25 dintre acestea în Ligue 1. El a prins 14 minute pe teren în precedenta partidă dinainte de meciul cu Montpellier, 2-2 cu Troyes.

În ultima etapă a sezonului, pe 21 mai, PSG va juca cu Metz. 

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.