Iga Swiatek 20 de ani, liderul mondial din WTA, este cap de listă atunci când vine vorba despre câștigarea trofeului de la Roland Garros.
Cinci zile au mai rămas până la debutul celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Roland Garros începe duminică, iar în întrecerea feminină există o favorită principală, iar acesta este Iga Swiatek.
Dacă până acum se putea spune că orice este posibil în întrecerea fetelor, cele cinci trofee cucerite de poloneza în vârstă de 20 de ani în 2022 o ridică în acestă postură, mai ales că deja s-a impus la French Open în 2020, iar două dintre turneele câștigate în acest sezon s-au desfășurat pe zgură, Stuttgart și Roma.
„Sper să pot face față presiunii, sunt conștientă că la un moment dat această serie a mea se va termina pentru că nu pot menține acest nivel ridicat săptămână de săptămână”, a spus ea.
28 de victoriiconsecutive a adunat Iga Swiatek în acest sezon
Ons Jabeur și visul copilăriei: doar Roland Garros
Următoarea pe lista favoritelor este Ons Jabeur, jucătoarea cu cele mai multe victorii pe zgură în acest sezon, ea disputând trei finale, Charleston, Madrid și Roma. Are 17 succese și un trofeu în capitala Spaniei.
„Mă ajută din punct de vedere al încrederii, al așteptărilor pe care le am de la mine. Îmi doresc să fiu în a doua săptămână la Paris, să depășesc toate celelalte rezultate pe care le-am avut până acum în turneele de Mare Șlem”, a spus a șaptea jucătoare a lumii.
Născută în Tunisia, atunci când era copil credea că există doar un turneu de Mare Șlem, cel de la Paris. În 2011 l-a câștigat la junioare, iar acum visează să o facă și la senioare. Până acum nu a urcat mai sus de sferturi de finală în întrecerile de acest gen.
1 turneudisputat pe zgură a câștigat Ons Jabeur în carieră, cel de la Madrid din acest an
Unde se află Simona Halep? Previziuni bazate pe trecut
Unde se află Simona Halep pe această listă? Dacă e să ne luăm după casele de pariuri, românca ar fi a doua, dar această poziționare are probabil mai mult legătură cu trecutul ei.
Simona a jucat trei finale la Paris, una câștigată în 2018, este cea mai constantă jucătoare pe suprafața cărămizie din ultimii ani, însă rezultatele din acest sezon nu au fost cele mai grozave.
Ele se pot explica și prin diversele accidentări suferite, dar și prin faptul că se află la începutul colaborării cu Patrick Mouratoglou, ea încercând să aducă unele îmbunătățiri jocului său. A ajuns până în sferturi la Madrid, trecând în turul al doilea de Paula Badosa, 2 WTA în aceea săptămână, și a pierdut în turul al doilea la Roma în fața lui Danielle Collins.
Cât despre celelalte favorite, ele sunt mai greu de identificat. Campioana de anul trecut, Barbora Krejcikova, nu a mai jucat din luna februarie și nu se știe dacă va lua startul în întrecera din 2022, iar restul jucătoarelor care au mai triumfat la Paris nu traversează perioade prea bune în carieră, așa cum este cazul lui Garbine Muguruza sau al Jelenei Ostapenko.
Favoritele de la Roland Garros în viziunea caselor de pariuri
- Iga Swiatek
- Simona Halep
- Paula Badosa
- Ons Jabeur
- Maria Sakkari
{{text}}