Dan Petrescu, 54 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, le-a spus jucătorilor lui că nu s-a uitat la meciul dintre FC Voluntari și FCSB (2-2). După pasul greșit făcut de roș-albaștri, ardelenii au cucerit a doua zi al 5-lea titlu consecutiv, în urma victoriei obținute cu CS Universitatea Craiova, scor 2-1.
Dezvăluirea a fost făcută de Andrei Burcă, stoperul CFR-ului care a povestit și cum au trăit jucătorii campioanei remiza dintre FC Voluntari și FCSB și mai ales golul egalizator marcat, din ofsaid, de Cristian Costin în minutul 88.
În loc să se uite la rivala FCSB, Petrescu le-a transmis fotbaliștilor ca urmărea partida din Serie A AS Roma - Venezia (1-1).
Dan Petrescu, după FC Voluntari - FCSB 2-2, către jucătorii lui: „Bă, ce ați făcut aseară?!”
„Noi, jucătorii, ne-am strâns câțiva într-o cameră. A fost nebunie! La 2-2 a «căzut» hotelul. Chiar ne-am bucurat foarte mult, am ieșit toți pe hol la sfârșit.
Cu Mister Dan Petrescu am vorbit a doua zi dimineață. «Bă, dar ce ați făcut aseară?!», ne-a întrebat. Am zis: «Păi, Mister, ne-am bucurat și noi». «Păi, nu știu, că eu mă uitam la Roma. Nu pot să mă uit la meciurile rivalei». «Stai liniștit, Mister, ne-am bucurat noi»”, a declarat Burcă la Pro Arena.
{{text}}