Europa League

Președintele lui Eintracht Frankfurt e sigur: „Cupa e mai bună decât sexul. Vom fi șefi pe stadion”

Eintracht Frankfurt

Articol de Aurelian Botezatu  —  miercuri, 18 mai 2022

Peter Fischer, președintele lui Eintracht Frankfurt, a dezvăluit că diseară va merge în tribuna suporterilor, pentru a-i motiva suplimentar pe fani. El spune că un triumf în fața lui Glasgow Rangers ar fi „mai bun decât sexul” pentru că o asemenea oportunitate apare „foarte, foarte rar”. Germanii au cucerit ultimul lor trofeu european, Cupa UEFA, în 1980.

Nu mai puțin de 50.000 de fani germani au luat cu asalt Sevilla, iar președintele lui Eintracht Frankfurt, Peter Fischer, e sigur că la finala cu Glasgow Rangers „noi vom fi șeful în stadion”.

Fischer, un tip excentric, intenționează să meargă în sectoarele rezervate suporterilor lui Eintracht, pentru a-i motiva special: „Pielea mea de găină e cât bobul de mazăre, dar diseară vreau să fie și mai mare”. 

El a invitat 800 de persoane la finală, pe care, la dineul de marți seară, le-a tratat regește, cu mâncare și băutură gratis: „Ceea ce facem noi se cheamă doping!”.

Lui Eintracht, o victorie diseară i-ar aduce primul trofeu european din 1980 încoace. Atunci, roș-negrii au câștigat Cupa UEFA, într-o dublă manșă cu Borussia Monchengladbach: 2-3 și 1-0. Tocmai de aceea, Fischer, 66 de ani, crede că „un triumf la Sevilla e mai bun decât sexul. O asemenea oportunitate apare foarte, foarte rar”. 

Incidente în oraș și în avion înainte de Eintracht Frankfurt - Rangers!

Supermotivați, fanii au trecut rapid în extrema cealaltă. Cinci susținători ai lui Eintracht Frankfurt au fost arestați azi noapte la Sevilla. Ei au făcut parte dintr-un grup de 200 de huligani care i-a atacat pe suporterii lui Rangers în centrul orașului, în apropierea Catedralei. 

Nemții au atacat inclusiv forțele de ordine cu petarde, mese și sticle. Iar acum, aceștia sunt acuzați de tulburarea ordinii publice și de agresiune.

Nici suporterii scoțieni n-au fost mai civilizați. Un grup aflat la bordul unei curse Ryanair și-a dat în petic în timpul unei escale făcute la Paris, din cauza unei urgențe medicale. 

Ei au „atacat” căruciorul cu băutură și, după ce s-au îmbătat, au început să jignească și să agreseze fizic personalul de bord, astfel că au fost predați poliției din capitala  Franței.

150.000 de fanisunt la această oră la Sevillla. 100.000 de susținători ai lui Rangers și 50.000 veniți din Germania

5.500 de agențide pază au fost mobilizați special pentru finala de la Sevilla

Este scandalos! Sunt prea mulți oameni cu prea mult alcool, majoritatea fără bilet la meci. Și sunt multe șantiere în oraș. Toate acestea pot duce la probleme serioase
- Juan Carlos Castro, șeful poliției din Sevilla

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.