Eder Gonzalez (25 de ani) și ceilalți jucători de la Sepsi sunt de părere că ardelenii pot deschide drumul unei noi ere a clubului, care vrea să atace podiumul în ediția viitoare. În această seară, covăsnenii vor juca cu FC Voluntari în finala Cupei României.
Eder Gonzalez are încredere că Sepsi va da lovitura, diseară, în ultimul act al Cupei României și va aduce primul trofeu important în vitrina ardelenilor. Sepsi - 12 naționalități diferite, în ceea ce privește lotul de jucători și antrenorul Cristiano Bergodi - intră diseară pe teren, pe stadionul Giulești, după o serie de patru meciuri câștigate în toate competițiile, în ultimele două, cu formațiile din Bănie, neprimind gol!
Eder Gonzalez, înainte de finala Cupei României: „Am învins Craiova de două ori, încrederea în forțele noastre a crescut”
„Suntem într-o poziție fericită. Am învins Craiova de două ori în semifinale, nivelul încrederii în forțele noastre a crescut foarte mult. Am dat totul ca să ajungem în finală. Am fost priviți cu șansa a doua, dar am demonstrat că suntem uniți și valoroși. Trăim un moment foarte bun în acest sezon, am atenuat dezamăgirea ratării play-off-ului.
Finala Cupei României vine într-un moment potrivit. Vrem trofeul, vrem să ne trecem propriile nume în istoria clubului și, apoi, a competiției! Obiectivul nostru este să jucăm din nou în cupele europene și să o facem mai bine decât în precedenta situație”, a explicat spaniolul pentru Gazeta Sporturilor.
11 ani de existențăare Sepsi în fotbalul românesc
2020este anul în care formația din Sfântu Gheorghe a jucat finala Cupei României, pierdută în favoarea FCSB (0-1)
Ne bucurăm de meci, de moment, de faptul că jucăm cu un trofeu pe masă. Voluntari este un adversar redutabil, în formă, este o partidă deschisă oricărui rezultat, dar avem încredere că Sepsi va pleca acasă cu trofeul.
- Radoslav Dimitrov, fundaș Sepsi
Am muncit mult să ajungem în finala Cupei, nu ne mulțumim doar cu actul de prezență în acest meci. Este o șansă pentru fiecare dintre noi de a câștiga ceva important, este meciul sezonului.
- Anass Achahbar, mijlocaș Sepsi
Așteptăm cu toții acest trofeu, ar salva un sezon care putea fi mai bun. Poate fi începutul unei noi ere în istoria lui Sepsi, care poate râvni la obiective și mai înalte din viitorul sezon.
- Adnan Aganovici, mijlocaș Sepsi
{{text}}