Ofsaidul nesemnalizat e gol cinstit, curat

Inutil să-l numim hoție.

Am intrat în săptămâna finalelor europene. Am început, desigur, cu finala Europa League, Frankfurt - Glasgow Rangers. Am ținut, desigur, cu Ianis Hagi fiindcă s-a rupt mai demult, fiind limpede că va rata și finala, și „profetizasem” (nimeni nu e profet în țara sa) că golul lui magnific în poarta lui Neuer, într-un meci oficial cu ditamai Germania, ne va urmări multă vreme.

Specia neurocercetătorilor

Mie-mi plac scoțienii aceștia, zgârciți, e drept, în subtilități tehnice, dar atât de generoși în efort. S-au numărat peste 150.000 de turiști la Sevilla, vreo 100.000 de scoțieni. Tribunele au fost incredibil de pline, n-au încăput toți nemții și scoțienii, asta n-a avut importanță, bătăile în plină stradă au avut locul lor, să fim pe pace. 

Pentru mine, problema a fost alta, după ratarea lui Ramsey, care a tras în Trapp, cel care mai blocase în ultimul minut al prelungirilor, la 1-1, o „imensă” a lui Kent. După penaltyuri, în urletele învingătorilor și tăcerea sobră a lacrimilor scoțienilor, m-am gândit imediat la neurocercetătorii de la Liverpool în finala Cupei Angliei, la penaltyurile de acolo.

De ce au ignorat scoțienii lecția Liverpool

Aflasem pentru prima oară de această specie de specialiști în penalty-uri. Klopp îi folosise, „patru băieți neuro” care se ocupă numai de pregătirea nervoasă a penaltyștilor. Dintotdeauna mi-a plăcut jocul de cuvinte dintre euro și neuro. E o strânsă legătură. 

Întrebarea mea e de ce scoțienii nu au găsit și ei neurocercetători în penaltyuri, de ce au ignorat experiența lui Liverpool care e, oricum, aproape de Glasgow? Acolo, în Cupa Angliei, izbânda lor, a neurologilor penaltyști, a fost fundașul lui Klopp, un grec tânăr, abia sosit în echipă, ultimul care urma să execute acel 11m, la 5-5, după ce Mount ratase groaznic de prost.

Să crezi în darurile grecilor!

Acest Tsimikas (a nu se confunda cu Tsitsipas!) debuta într-o finală a Cupei Angliei, te puteai întreba cum stă nervos la 5-5, ei bine, a marcat fulminant, cu o dezinvoltură de clasic invidiabil. 

Ca să nu credem că acești neurocercetători sunt infailibili, să notăm că totuși ditamai Mane a ratat la 4-4 și omul a recunoscut că Mendy, portarul „gumarului” Tuchel, a fost mai viclean decât el. Dar cei 4 neuro 11 mi-au rămas în minte pentru toată această perioadă a penaltyurilor finale, de care, probabil, nu vom scăpa.

Zona ofsaidurilor și un „Doamne-ferește!”

Deocamdată, la noi suntem în zona ofsaidurilor din care se marchează provocând urlete și, respectiv, lacrimi. Se impune apăsător perifraza unui bătrân proverb românesc: „Ofsaidul nesemnalizat e gol cinstit, curat”. Inutil să-l numim hoție.

În schimb, trăim un paradox: cea mai neprietenoasă competiție europeană, Conference League, acolo unde se adună toți eliminații și unde nu am trecut niciodată prea sus, chinuindu-mă de pe acum cu gândul la alde Dudelange, Viktoria Plzen, Steaua Roșie Belgrad, Dinamo Zagreb, are deja fixat arbitrul finalei; e arbitrul român Istvan Kovacs. Numiți-mi o echipă din campionatul nostru care, ajunsă în finală, l-ar revoca, desigur... Să rostim un "Doamne-ferește!" sau nu?