Liga 1

Panduru și-a schimbat radical discursul la adresa lui Sepsi, după finala Cupei » De la „Ce jucători de mare calitate au?” a ajuns să laude proiectul din Sf. Gheorghe

Basarab Panduru // foto: captură YouTube @ Orange Sport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 20 May 2022

În aprilie, după ce Sepsi OSK o învingea pe UTA în etapa 5 din play-out, Basarab Panduru (51 de ani), fost fotbalist și antrenor, nu părea foarte impresionat de lotul covăsnenilor. Acum, după ce formația din Sf. Gheorghe a câștigat Cupa României, și-a schimbat radical discursul.

Pe 16 aprilie, Sepsi OSK o învingea pe UTA la limită, 1-0, cu gol înscris de Mihai Bălașa la ultima fază de joc. Deși urcase provizoriu pe prima poziție din play-out, formația antrenată de Cristiano Bergodi nu îl impresiona pe Basarab Panduru, analist TV la Orange Sport.

„Nu mi-a plăcut Sepsi, sunt mai slabi decât anul trecut. N-au jucători de mare calitate. Cine e de calitate? Poate Eder Gonzalez, care mai știe fotbal. În rest...”, spunea Panduru.

Basarab Panduru și-a schimbat discursul la adresa lui Sepsi: „Au trecut la următorul nivel”

La o lună distanță, după ce Sepsi OSK a câștigat Cupa României, 2-1 în finala cu FC Voluntari, și a obținut primul loc în play-out, Panduru și-a îndulcit discursul la adresa echipei din Sfântu Gheorghe.

„Cred că cei de la Sepsi au trecut deja la următorul nivel. Nu poți aduce jucători precum Bălașa, Tudorie, Mitrea, dacă nu le plătești salarii de 10.000 de euro. Acolo e un proiect important”, a afirmat fostul antrenor, ultima dată „secund” al lui Laurențiu Reghecampf la CS Universitatea Craiova.

Grație triumfului din Cupa României, covăsnenii vor participa în preliminariile Conference League în sezonul următor. Anul viitor, patronul Laszlo Dioszegi a anunțat că Sepsi va ținti un loc între primele 4 echipe ale campionatului. 

Cum a arătat primul „11” al lui Sepsi OSK în finala Cupei României: Niczuly - Dimitrov, Bălașa, B. Mitrea, A. Dumitrescu - N. Păun, Aganovic, E. Gonzales - Bărbuț, Al. Tudorie, M. Ștefănescu

VIDEO » Cristiano Bergodi, în extaz după ce a câștigat Cupa cu Sepsi: „Cel puțin play-off la anul!”

>

Mai multe știri despre Sepsi: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.