Liga 1

Cine arbitrează U Cluj - Dinamo și Chiajna - Chindia » I-a scos din minți pe „câini” la ultimul meci + prima reacție a roș-albilor

Cătălin Popa nu e deloc pe placul dinamoviștilior / Sursă foto: Alexandra Fechete

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 20 mai 2022

CCA l-a trimis pe Cătălin Popa să arbitreze turul barajului Universitatea Cluj - Dinamo, în timp ce Marcel Bîrsan va conduce confruntarea dintre Concordia Chiajna și Chindia Târgoviște.

  • Concordia Chiajna primește vizita Chindiei Târgoviște, sâmbătă, de la 15:30, 
  • U Cluj - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 20:30. 
  • Partidele vor fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

UPDATE 12:20 Prima reacție dinspre Dinamo: „Să îi dea Dumnezeu gândul cel bun”

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a reacționat pentru GSP.ro la aflarea veștii că duelul de pe Cluj Arena va fi condus de Cătălin Popa: „Să îi dea Dumnezeu gândul cel bun și inspirație să arbitreze perfect!”, a comentat oficialul dinamovist. 

Știrea inițială:

Dinamo e față în față cu cele mai importante partide ale sezonului, însă delegarea de la meciul împotriva „Șepcilor Roșii” le aduce roș-albilor numeroase amintiri neplăcute. Dinamoviștii au acuzat recent o „cooperativă împotriva lui Dinamo”.

Cătălin Popa nu e deloc pe placul dinamoviștilior

În februarie, Cătălin Popa, 40 de ani, i-a scos din sărite pe dinamoviști în timpul remizei cu UTA, 0-0. „Centralul” din Pitești l-a eliminat pe Marco Ehmann în minutul 41, roș-albii contestând virulent decizia.

După meci, fanii-finanțatori din programul DDB au reacționat cu o ironie: „Cătălin Popa îl elimină pe Ehmann pentru că nu respectă distanțarea socială și nu poartă mască”.

Ehmann, furios după ce a fost eliminat de Cătălin Popa la Arad // foto: Alexandra Fechete

Tot în acest sezon, Cătălin Popa a arbitrat și umilința suferită de „câini” pe terenul Universității Craiova, 0-5.

Dinamo, față în față cu un dezastru istoric

Dinamo n-a retrogradat niciodată din 1948, de când a fost înființată, dar în 2022 a ajuns în cel mai critic moment in istoria clubului.

 Semifinalista CCE din 1984, aflată în grupul echipelor cu renume internațional care nu au retrogradat niciodată, își joacă viitorul în dubla de baraj cu U Cluj. 

În acest sens, fanii le-au și transmis un avertisment jucătorilor, printr-un banner afișat în Peluza Cătălin Hîldan, la meciul cu UTA (1-1), ultimul din play-out: „74 de ani fără retrogradare, rămâneți în «A», e singura scăpare!”.

Dificil, foarte dificil, dar sper că suntem pregătiți să jucăm bine. Obiectivul este să rămânem în prima ligă, trebuie să facem totul pentru asta. Nu ne va fi ușor, dar depinde de noi. Este realitatea, trebuie să fim pregătiți și concentrați.

- Dusan Uhrin jr., antrenor Dinamo

VIDEO Răzvan Zăvăleanu, despre viitorul lui Dinamo: „Lucrurile vor reveni la normal”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.