Ianis Zicu, 38 de ani, forțează promovarea în Liga 1, alături de Concordia Chiajna, dar le-a explicat „câinilor” cum stă treaba la baraj, ex-dinamovistul învingând U Cluj în ultima etapă a campionatului.
- Concordia Chiajna primește vizita Chindiei Târgoviște, sâmbătă, de la 15:30. U Cluj - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 20:30.
- Partidele vor fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.
- Ianis, vei juca pentru promovarea în Liga 1 contra Chindiei. Este un avantaj sau un dezavantaj că evoluați primul meci acasă?
- Nu e nici avantaj, nici dezavantaj. Meciurile trebuie luate așa cum sunt. După experiența pe care o am ca jucător, apoi după doi ani și jumătate ca antrenor, am realizat că nu trebuie să-ți mai consumi energia vizavi de tragerea la sorți, de climă, de situație, ci important e cum te focusezi pe meciul în sine.
- Este o performanță personală faptul că ai ajuns cu Concordia Chiajna la baraj?
- Obiectivul echipei, dar și al meu, a fost clasarea pe unul din primele două locuri, promovabile. Ar fi o performanță dacă aș promova. Concordia face parte din grupul cluburilor care-și respectă jucătorii, e nevoie în România de grupări sănătoase. La noi nu sunt probleme de niciun fel, nu sunt întârzieri, totul e așa cum trebuie la fotbal.
- Ce-ar însemna pentru tine să promovezi Chiajna?
- O performanță nu doar pentru mine, pentru noi, ci pentru viitorul clubului.
Ianis Zicu: „Ratarea promovării lasă urme”
- Ai fi preferat să joci barajul cu Dinamo?
- Sincer, nu m-am gândit niciun moment la ce echipă prefer. Uite, eu prefer să câștig, să motivez jucătorii. Este nevoie de echipe de tradiție în Liga 1, cum este Dinamo, de exemplu, sau cum este U Cluj, dar eu cred că este nevoie și de cluburi sănătoase, așa cum este Concordia Chiajna.
- Ai jucat cu echipa ta împotriva lui U Cluj, chiar ai învins-o în ultima etapă, scor 1-0. Cum vezi cealaltă confruntare de la baraj, meciul dintre U Cluj și Dinamo?
- Cu siguranță, nu va fi aceeași stare de spirit la U Cluj, așa cum era acum câteva săptămâni, când era bine. Erik Lincar chiar spunea după partida cu noi că era sigur de baraj, nu mai avea speranțe că Hermannstadt se va împiedica și U Cluj va promova direct. Starea de spirit a jucătorilor nu mai e bună după ratarea unui obiectiv important. Dar asta nu înseamnă că Dinamo e favorită.
- Tu ai jucat la Dinamo, știi realitatea de acolo, care crezi că sunt șansele?
- Situația la baraj, așa cum o văd eu, este simplă: dai reset la tot! Gata, s-a încheiat campionatul, acum contează doar aceste meciuri de baraj, distincte. Nu mai contează ce-a fost, cum a fost, faptul că Dinamo are o serie de patru meciuri fără eșec. Important este cum te focusezi pe obiectivul din dublă manșă, sunt multe detalii de luat în seamă
Nimeni în România nu cred că-și dorește Dinamo în Liga 2! Am început să discutăm cu jucătorii vizavi de prelungirea contractelor, în situația în care, Doamne ajută!, vom izbândi la baraj.
- Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo
2 victoriiși trei eșecuri au adunat cei de la U Cluj în ultimele 5 meciuri din play-off-ul Ligii 2: 3-1 cu Petrolul (a), 1-2 cu Slobozia (a), 2-0 cu CSA Steaua (d), 1-2 cu Hermannstadt (a) și 0-1 cu Chiajna (d)
{{text}}