Liga 1

Dinamo a câștigat un proces vital: scapă de o datorie de 1,1 milioane de euro! Decizia e definitivă

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 20 mai 2022

Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Dinamo în procesul în care Poli Timișoara dorea să se înscrie la masa credală, pentru a recupera suma de 1,1 milioane de euro, datorată în urma transferului lui Dorin Rotariu de la alb-roșii la Club Brugge.

  • U Cluj - Dinamo, turul barajului pentru promovare/retrogradare se joacă sâmbătă, de la ora 20:30. 

În 2017, Dorin Rotariu a fost vândut de Dinamo în Belgia, în schimbul a 2,2 milioane de euro. Lichidatorul judiciar al societății Politehnicii Timișoara, club de la care mijlocașul ajunsese la Dinamo în 2013, a cerut 50% din suma de transfer, după cum stipula o clauză din contractul de vânzare al lui Rotariu la Dinamo. 

Dinamo a câștigat procesul cu Poli Timișoara

Pentru a recupera banii, Poli a încercat să se înscrie la masa credală, în momentul în care Dinamo a intrat în insolvență. În noiembrie 2021, Tribunalul București a respins cererea clubului bănățean, iar astăzi, Curtea de Apel București a oferit un verdict favorabil lui Dinamo, definitiv!

Decizia Curții de Apel București

Poli Timișoara voia 1,1 milioane de euro de la Dinamo

„Avem o creanță neîncasată de la Dinamo din transferul fotbalistului Dorin Rotariu la FC Bruges. Creanța ajunsese la 1,1 milioane de euro, ca urmare a calculului făcut raportat la acel acord de transfer care a existat la un moment dat. Nu mai puțin de 270.000 de euro.

Și pe noi ne-a luat prin surprindere cererea de deschidere a procedurii de insolvență făcută de Dinamo, dar am intervenit la timp. Trebuia să facem și demersul acesta. În principiu, ne vom înscrie la masa credală", declara pentru Gazeta Sporturilor reprezentantul lichidatorului judiciar al Politehnicii Timișoara S.A. în momentul anunțului că Dinamo intră în insolvență.

VIDEO Răzvan Zăvăleanu, despre ce se va întâmpla la Dinamo: „Lucrurile vor reveni la normal”

>

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.