Vivianne Miedema (25 de ani) a luat o decizie surprinzătoare: a refuzat Barcelona și va continua la Arsenal.
Atacantul olandez era în discuții avansate cu Barcelona, deținătoarea trofeului Champions League și finalistă în acest sezon, dar a preferat să continue la Arsenal.
Deși părea aproape de Barcelona, una dintre cele mai puternice cluburi de fotbal feminin, Vivianne a semnat prelungirea contractului cu Arsenal, club la care se află din 2017.
„Așteaptă-te la neașteptat. De ce să pleci când, mai degrabă, ai rămâne?”, a scris Vivianne pe Twitter.
Jucătoarea a evoluat în trecut pentru SC Heerenveen (2011-2014) și Bayern Munchen (2014-2017), înainte de a semna cu Arsenal. Pentru formația din Londra a marcat 117 goluri în 144 de partide.
A câștigat campionatul în sezonul 2018-2019 și a fost golgeter în sezoanele 2018-2019 și 2019-2020. În acest an, are 23 de goluri în 39 de meciuri.
Atacantul naționalei Țărilor de Jos a fost desemnată de FIFA cea mai bună jucătoare a anului 2021, iar în 2017 a câștigat Campionatul Mondial.
„Cred că cea mai frumoasă parte a acestui sport este să construiești ceva cu echipa și cu oamenii pe care îi ai în jurul tău. Simt că asta am la Arsenal. Să câștig trofee cu Arsenal este mai important decât să câștig la alte echipe”, a spus Vivianne Miedema pentru site-ul clubului.
Viv are un talent incredibil. Este extrem de importantă pentru echipă și faptul că va continua e ceva fantastic.
- Jonas Eidevall, antrenor Arsenal
{{text}}