Înjurătura ca normalitate românească

Înfiorător final de sezon. Pacientul a renunțat la machiaj, la haine și acum îi vedem trupul gol, mâncat de tot felul de boli cronice. 

Când Petrescu înjură Steaua, când Becali se oftică pe Pandele că nu i-a făcut pârtie spre titlu iar stadionul Giulești este ocupat de cetățeni ai Voluntariului, aduși cu autocare la finala Cupei, după modelul pelerinajelor de la moaștele Sfintei Parascheva, mai că îți vine să te muți la Sfântu Gheorghe și să strigi „hajra, hajra OSK”. 

Măcar acolo Dioszegi nu știe numărul de telefon al lui Bergodi. Tragi linie, vezi evenimentele și te întrebi ce mai e normal și ce e anormal în fotbalul românesc?  

Normalitatea noastră

1. Dan Petrescu înjură familiile celor care țin cu Steaua și foștii săi colegi de echipă sunt șocați. Măi oameni buni, cu tot respectul pe care vi-l port,  voi nu ați trăit în România în ultimii ani?  

Păi, Petrescu i-a înjurat de mamă pe Manea și de morți pe Omrani, iar băieții ăia îi sunt, cu siguranță, mai apropiați decât personajul colectiv iubitor de roșu și albastru. 

România este țara în care Neluțu Varga a făcut pe stewardesa, doar că în loc să anunțe că urmează o selecție de băuturi și gustări, i-a spurcat pe coacționarii de la EnergoBit, sau țara în care Mihai Rotaru, acompaniat de Bancu, Mateiu și un lăutar, cântau din tot sufletul „Am fost în B, suntem în A, să-i dăm  ****lui Steaua. Și lui Dinamo și lui Rapid, pentru că Știința nu a murit”. 

Gigi Becali și Mitică Dragomir s-au făcut oligofren și zdreanță, dar nu s-au jignit în România asta colorată, iar într-o înregistrare premergătoare alegerilor FRF din 2018, Octavian Goga, vicepreședinte al FRF, își băga și își scotea în toți cei care nu aveau de gând să-l voteze pe Răzvan Burleanu. 

Normalitatea noastră este aceea în care 90% dintre jucători își gratulează de morți adversarii, după ce le dau gol. 

2.  Gigi Becali e mâhnit în normalitatea asta a noastră. Finul său, care are timp să fie și primar și patron tv și președinte de club, a plecat în Grecia, în loc să rămână în țară și să supervizeze personal înlesnirea blatului. 

Asta aștepta Becali de la Pandele, să fie omenos, cum spune că a fost el cu Hagi în 2013.  

3. În normalitatea noastră, Istvan Kovacs a dispărut din România în cele mai fierbinți momente ale sezonului. La fel procedase și Ovidiu Hațegan acum un an. 

CCA i-a lăsat să plece să arbitreze în zona Golfului partide mai bănoase. Ce conta ce se întâmplă prin Liga 1?

4. În realitatea asta paralelă pe care o trăim, este absolut firesc ca în miez de noapte, conducători de club, antrenori, fotbaliști și ziariști să se întrebe „are voie Rapid la baraj?” iar nimeni de la FRF sau LPF să nu poată răspunde. 

La 48 de ore distanță aveam să mai primim o doză zdravănă de realitate românescă în momentul în care Răzvan Burleanu, în loc să recunoască gafa juridicului FRF, a rostit următoarea frază: „dacă cineva va considera la un moment dat, că textele trebuie să le facem mai largi, ca sa fie pur și simplu foarte clare în orice moment, toate textele pot fi revăzute și o să intrăm în atât de multe detalii, încât acest regulament va avea câteva sute de pagini”. 

Lăsați-le așa cum sunt, domnule președinte. Ferească Dumnezeu să fie prevăzută fiecare situație. Păi, cum să nu mai mergem noi la TAS, pentru a plăti tributul anual? Iar cărțile alea cu regulamente, în normalitatea noastră, trebuie să fie precum broșurile, subțirele, să intre ușor în mapele de lucru.  

5. Că tot am vorbit de TAS, CSA Steaua ne-a oferit o nouă mostră de Românie fotbalistică. 

Conducătorii de acolo știu din 2017, de când s-a înființat secția de fotbal, că nu pot promova în Liga 1 dacă nu își schimbă statutul juridic, promit să rezolve situația atunci când ajung în Liga 2, iar cu două luni înainte de finalul sezonului, când devine clar că privații ăia care stăteau la coadă acum câțiva ani s-au evaporat, încep să ceară schimbări ale Legii Sportului sau statutelor FRF, doar să li se facă și lor loc în baraj. 

Știți din banii cui s-au dus la TAS pentru a pierde, pentru început, speța legată de barajul Chiajna – Chindia?

6. În realitatea asta a noastră, Ion Gheorghe a fost scos din lotul Voluntariului pentru finala Cupei. Nu aveau încredere în el pentru că semnase cu Sepsi. Doar fraierii ăia de la Bayern l-au băgat pe Sule în teren contra Borussiei Dortmund, deși știau că urmează să se transfere la finalul stagiunii chiar la galben-negri. 

7. Tot la noi, vezi Bucureștiul umplut de autocare pe ruta Voluntari – Stadionul Giulești Valentin Stănescu. Sunt fanii finalistei Cupei României. Cât or fi primit pentru efortul lor, din banii cui, doar Florentin Pandele știe. 

8. Mâine avem „finala” FCSB – CFR Cluj. Stăm cu toții pe ghimpi, așteptând să vedem dacă Dan Petrescu onorează cu prezența evenimentul. 

Are un virus în gât, care însă nu l-a împiedicat să ofere interviu după interviu zilele astea și să participe și la conferința de presă de ieri. 

În plus, după propria declarație, este avariat după sprițurile din ultimele zile. Petrescu tot reclamă că ceea ce se întâmplă în România, nu a trăit nici în Italia, nici în Anglia și are dreptate. 

Dar, Dane, ai văzut prin Premier League sau Serie A ca antrenorul campioanei să amenințe cu neprezentarea la ultima etapă pe motiv de mahmureală? Eu nu. 

Anormalitatea noastră

1. Voluntari și Craiova nu s-au dat la o parte în partidele cu FCSB. Ce fraieri! Cam așa îi privește toată lumea, mai puțin cei care țin cu CFR Cluj, trăi-le-ar familiile! 

2. Lazlo Dioszegi a povestit înaintea finalei Cupei, că nu știe numărul de telefon al antrenorului Cristiano Bergodi. Mi-a plăcut editorialul lui Dan Udrea și legătura pe care el o face între statul maghiar și echipele de fotbal din Covasna și Harghita, doar că între felul în care Dioszegi conduce un club finanțat din bani publici și cel în care, iar un exemplu la întâmplare, Cristian Gentea alege să procedeze la Pitești, este o diferență de la cer la pământ. 

Dioszegi pare, momentan, un anormal. 

Oare nu ni s-a stricat busola? Nu cumva ar trebui să înlocuim normalitatea noastră cu anormalitatea? Când ne-om trezi și noi din picajul ăsta, pe care îl vom resimți cu vârf și îndesat în luna iulie, când mândrele reprezentante ale României în competițiile europene, vor cădea precum spicele?