Echipa din Covasna a câștigat Cupa ROMÂNIEI (majusculele au un sens clar) și tot ROMÂNIEI îi oferă un model fotbalistic eficient, pe care de multe ori suntem tentați să-l dizolvăm în zeama lungă a lozincilor patriotarde.
Vaaaai, n-a stat Niczuly cu mâna la inimă la imn! La imnul României!!! Adică stăteau portughezii Voluntariului, Lopes și Tavares, stătea Nemec și nu stă Niczuly?
Care mai și zice după meci că dacă nu primește vreo convocare la naționala României, poate că se duce la Ungaria. Doar că și de-acolo trebuie să primească o convocare, și nici aceea încă nu se află în cutia sa poștală.
Dacă ar cânta imnul din rărunchi
Din câte știm, titularul din poarta Ungariei e Gulacsi, de la Leipzig, așa că nici acolo nu e ușor, dar asta e altă discuție.
Probabil că dacă Roland Niczuly ar fi convocat pentru România, ar cânta „Deșteaptă-te, române!” din toți rărunchii și și-ar lipi mâna dreaptă de propriile atrii și ventricule.
Cifre „românești”
Ca să ieșim cumva din această chestiune etnică (sau poate ca să pătrundem mai adânc pe cărările ei destul de încurcate) trebuie spus că la finala cu Voluntariul Sepsi a trimis în teren la start 8 români în primii 11, în timp ce adversarii din Ilfov, percepuți drept infinit mai neaoși decât cei din Covasna, au avut doar 4 autohtoni.
Pe parcurs la OSK au fost 4 schimbări, au mai intrat doi români, adică pe teren au fost în total 10 „indigeni” din 15, iar cu cei nefolosiți, rămași pe bancă, se ajunge la 13 români din 20.
Toată harta
Mai trebuie adăugat că din cei 13 români de pe foaie, doar doi sunt de etnie maghiară, Niczuly și Istvan Fulop. Poate că pe jumătate și Vașvari, care e din Zalău.
În rest, provinciile istorice sunt judicios împărțite. Trei olteni (Ștefănescu, Dumitrescu, Păun), Mitrea e ardelean din Cluj, Bălașa e târgoviștean, Golofca vine din Bucovina, Bărbuț din Banat, Tudorie din Galați.
Cam peste tot sunt stegulețe pe hartă, în alegerea jucătorilor proveniența geografică a fost, probabil, printre ultimele criterii.
A cheltui judicios și a toca
Mai trebuie lămurită o expresie uzuală. Anume aceea că Sepsi „beneficiază de banii guvernului de la Budapesta”. Ceea ce dacă înainte mai era cum mai era, de ceva vreme, de când Viktor Orban s-a cam apucat să învețe rusa la curs intensiv, a început să deranjeze.
Dar interpretarea corectă a expresiei dintre ghilimelele de mai sus e următoarea: în timp ce la Sfântu Gheorghe niște etnici maghiari (secui, în fine) FOLOSESC JUDICIOS fonduri guvernamentale maghiare, la care noi, în calitate de cetățeni români, nu contribuim cu un forint, în multe alte locuri din fotbalul nostru SE TOACĂ bani publici românești, dintr-un buget național la rotunjirea căruia opintim cu toții. E o diferență, nu?
Doar pași înainte!
În această vară, Sepsi împlinește un cincinal în prima ligă și tot ce i s-a întâmplat în acest răstimp a fost un drum ascendent.
Salvarea din primul an și accesul în play-off dintr-al doilea obținute cu Neagoe, prima finală de Cupă și debutul european, cu Grozavu, acum acest trofeu, cu Bergodi.
Mereu jucătorii au fost bine aleși, s-au înregistrat puține rateuri, a apărut un stadion nou și se cresc niște fotbaliști, mulți cu „escu” la finalul numelui de familie, a căror apariție la loturile naționale n-ar trebui să ne mire.
Clubul e solid, sănătos, fotbalul e bun, dar pe noi tot ne sâcâie că la imn Niczuly nu ține mâna la inimă.
{{text}}