Liga 1

Puteau fi „câini roșii”, acum încearcă să o îngroape pe Dinamo!

Ely Fernandes (primul din stânga) și Romario Pires (primul din dreapta) ar fi putut ajunge la Dinamo // foto: Imago Images

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 21 mai 2022

Ely Fernandes (31 de ani) și Romario Pires (33), doi dintre jucătorii de bază ai celor de la U Cluj, ar fi putut fi astăzi dinamoviști!

Ely Fernandes și Romario Pires ar fi putut ajunge la Dinamo! 

Scheletul lui U Cluj, echipă care a încheiat sezonul de Liga 2 pe locul 3, cuprinde doi jucători care au fost la un moment dat aproape de Dinamo. Este vorba despre Ely Fernandes, extremă stânga, și Romario Pires, mijlocaș central.

Ely Fernandes, fotbalist originar din Capul Verde, a semnat cu U Cluj la începutul acestui an. 

Înainte de a bate palma cu ardelenii a fost curtat de Dinamo, numai că Farul l-a direcționat către Universitatea. A semnat cu echipa antrenată de Erik Lincar și a înscris 4 goluri în 12 meciuri în tricoul alb-negru.

Și Romario Pires a fost dorit de Dinamo. Fotbalistul brazilian, ajuns pentru prima dată în fotbalul românesc în 2012, la Gloria Bistrița, a confirmat interesul „câinilor” într-un interviu acordat de curând Gazetei Sporturilor: „Știu că Dinamo e mare, are tradiție, dar n-a fost să fie”.

Romario Pires a ajuns la U Cluj tot de la Farul, în a ceeași perioadă cu Ely Fernandes. A jucat tot de 12 ori pentru ardeleni și a înscris un gol.

Celelalte echipe din România pentru care a jucat sunt Hermannstadt, Astra și Petrolul.

Echipele probabile la U Cluj - Dinamo: 

U CLUJ: Gorcea - R. Romeo, Fl. Ilie, Ispas, Pîrvulescu - R. Pires, Balgiu - Hofman, Ely Fernandes, Tescan - Boiciuc 
ANTRENOR: Erik Lincar

DINAMO: Eșanu - Moura, Jovanovici, Carp, St. Filip - G. Crețu, Pierret, Răuță, Torje - C. Matei - Irobiso 
ANTRENOR: Dusan Uhrin

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.