Liga 1

Ianis Zicu dezvăluie cum a reușit să răpună Chindia: „Asta spune multe despre noi” + Ce schimbare se pune la cale dacă echipa promovează în Liga 1

Ianis Zicu / Sursă foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 21 mai 2022

Ianis Zicu (38 de ani), antrenorul celor de la Concordia Chiajna, a vorbit despre surpriza reușită de ilfoveni în turul barajului cu Chindia Târgoviște. „Vulturii verzi” s-au impus cu 2-1 și sunt la un meci de revenirea pe prima scenă.

  • Returul duelului Chiajna - Chindia Târgoviște va fi pe 29 mai, pe „Ilie Oană” din Ploiești

Concordia pornește cu prima șansă înaintea returului de săptămâna viitoare, iar Ianis Zicu anunță că echipa sa va renunța la gazonul sintetic de la Chiajna în cazul în care echipa sa va promova în Liga 1.

Ianis Zicu, după Concordia - Chindia 2-1: „Nici noi nu mai vrem să jucăm pe sintetic”

„A fost o partidă dificilă, jocul a început echilibrat, n-am fost periculoși nici noi, nici ei. În a doua repriză, am luat un gol, dar am reușit să revenim, iar lucrul acesta spune multe despre forța grupului, atitudine, reacție. 

Am reușit să câștigăm o primă partidă, dar am făcut doar un prim pas, ne așteaptă o partidă foarte grea duminica viitoare. Nici noi nu vrem să jucăm pe un astfel de teren sintetic, sperăm să promovăm ca să se pună gazon de la anul. Am jucat pe sintetic multe meciuri și am pierdut, n-a fost niciun atu. 

Am câștigat fiindcă am avut atitudine și că am jucat, nu că a fost gazonul sintetic. Eu cred că diferența de valoare nu e mare, ritmul e cel care face diferența. Echipele de Liga 1 joacă meciuri mult mai intense”, a declarat Ianis Zicu, la microfonul Prima Sport.

VIDEO Ianis Zicu, dezvăluire dureroasă: „Vă spun o realitate... Am probleme și acum, sper să nu ajung la proteză!”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.