Liga 1

PCH, primul mesaj după ce Dinamo s-a făcut de râs cu U Cluj: „Începem demolarea stadionului! E singura șansă să întoarcem rezultatul”

Dacă ultrașii prezenți pe Cluj Arena și-au vărsat mânia pe fotbaliști, mesajul din spațiul online a fost mult mai temperat / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 21 mai 2022

U CLUJ - DINAMO 2-0. Peluza Cătălin Hîldan îi îndeamnă pe suporterii dinamoviști să umple stadionul pentru returul barajului cu Universitatea Cluj de peste o săptămână. Dacă ultrașii prezenți pe Cluj Arena și-au vărsat mânia pe fotbaliști, mesajul din spațiul online a fost mult mai temperat. 

  • Universitatea Cluj a învins-o pe Dinamo, scor 2-0, fiind la un meci distanță de a produce șocul deceniului în Liga 1. „Câinii” au dezamăgit crunt pe „Cluj Arena” și sunt cu un pas în liga secundă, contrapeformanță fără precedent în istoria clubului. 
  • Returul va fi pe 29 mai, pe stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare.

PCH, primul mesaj după ce Dinamo s-a făcut de râs cu U Cluj

„Duminică începem demolarea stadionului Dinamo! Este singura șansă pentru a întoarce rezultatul. Suntem Dinamo și nu avem voie să punem capul în pământ. Respect celor care au fost la Cluj și au cântat timp de 90 de minute! La București, acasă, trebuie să umplem stadionul și să-l facem să se cutremure! Să-l facem să cadă, asemeni Ierihonului, sub strigătele și cântecele noastre! 

Nu e momentul să dăm în jucători! Au fost greșeli, dar am dominat repriza secundă, arătând că suntem echipa mai valoroasă. Am avut două bare și trebuie să sperăm că în meciul de acasă ghinionul se va sparge. Putem întoarce ghinionul și putem întoarce rezultatul! 

Nu s-a terminat! Duminică trebuie să arătăm că merităm să fim în Liga 1! Trebuie să strângem rândurile și să fim alături de Dinamo! Toți câinii, suporteri, foste glorii, dinamoviști al căror nume este legat de acest club”, au transmis suporterii din PCH, prin intermediul paginii de Facebook.

Ultrașii lui Dinamo n-au acceptat eșecul! Ce s-a întâmplat imediat după fluierul final

>

Fanii dinamoviști și-au apostrofat favoriții la final. Peste 2.000 de fani dinamoviști au făcut deplasarea la Cluj-Napoca și au cântat timp de 83 de minute, până în momentul golului de 2-0, marcat de Boiciuc, într-o perioadă în care „câinii” aveau om în plus.

În acel moment, răbdarea ultrașilor dinamoviști a dispărut, iar mai multe scaune au zburat pe pista stadionului.

Imediat după fluierul final al „centralului” Cătălin Popa, elevii lui Dusan Uhrin s-au îndreptat spre galerie, dar au fost primiți cu fluierături și înjurături: „Jucători de Serie B, vă rupem picioarele!”. Aproximativ 100 de jandarmi au apărut instant și au blocat drumul fotbaliștilor, înaintea ca lucrurile să escaladeze.

FOTO / Cele mai tari imagini din duelul U Cluj - Dinamo 2-0

+34 Foto
Atmosfera de pe stadion / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Eugen Neagoe, declarații după U Cluj - Dinamo 2-0: „Au o misiune foarte dificilă”

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.