Universitatea Cluj a învins-o pe Dinamo, scor 2-0, în manșa tur a barajului pentru menținerea/promovarea în Liga 1. Florin Prunea (53 de ani), fost fotbalist și conducător în Ștefan cel Mare, crede că elevii lui Dusan Uhrin pot întoarce rezultatul la București.
- Returul va fi pe 29 mai, pe stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare;
- În celălalt meci de baraj, Concordia Chiajna a câștigat turul contra Chindiei Târgoviște.
Florin Prunea a rămas la stadion minute bune după eșecul suferit de Dinamo, în tentativa de a-i liniști pe fani. Discuțiile au fost în zadar, dar fostul mare portar crede că lucrurile se vor calma până la retur.
VIDEO Florin Prunea are încredere în Dinamo: „Fac un apel la suporteri”
„Va fi o săptămâna grea pentru jucătorii lui Dinamo. Au avut și neșansă, două bare. Cred că plusul lui U Cluj a fost la nivelul atitudinii, dar Dinamo poate să întoarcă la București. Aș face un apel la suporteri, să fie alături de jucători până la capăt. Le spun să îi susțină în această săptămână. Eu am încredere!
În momentul de față, banii nu mai contează. Când se joacă pe viață și pe moarte, nimic nu mai contează. Jucătorii nu vor să-și lege numele de o astfel de contraperformanță. La Dinamo e consecința unui an greu, dar nimic nu e pierdut!
Astăzi am onorat o invitație din partea domnului Zăvăleanu. O să fiu alături de echipă și la retur, o să îi susțin”, a spus Florin Prunea, după U Cluj - Dinamo 2-0.
Îl felicit pe domnul Boc pentru tot ce face în sport. Aici, la Cluj-Napoca, se dă ora exactă în tot, fotbal, tenis, baschet
- Florin Prunea
{{text}}