Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo

Cu ochii pe poarta de la Săftica: suporterii lui Dinamo vin în cantonamentul jucătorilor lui Uhrin jr.

+34 Foto
Jucătorii lui Dinamo au reușit să evadeze din vestiar pe Cluj Arena, după două ceasuri în care s-au baricadat de apostrofările propriilor fani, însă suporterii au de gând să aibă o întrevedere cu elevii lui Uhrin la Săftica.

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 22 mai 2022

Jucătorii lui Dinamo au reușit să evadeze din vestiar pe Cluj Arena, după două ceasuri în care s-au baricadat de apostrofările propriilor fani, însă suporterii au de gând să aibă o întrevedere cu elevii lui Uhrin la Săftica. 

De la dineu dinamoviștii sunt aproape de matineu! După 0-2 cu„frații” de la Cluj, jucătorii lui Dusan Uhrin au scăpat de furia suporterilor, care au venit pe stadion și au cântat necontenit pe durata partidei. Doar Torje, Eșanu și Steliano Filip și-au asumat discuții cu un grup de suporteri, aproape de plecarea de la stadion, când se depărtase nucleul dur al ultrașilor.

Cu ochii pe poarta de la Săftica


Suporterii și-au programat luni o descindere în cantonamentul „câinilor” pentru a-i motiva și a avea o discuție lămuritoare cu fotbaliștii, pe care i-au făcut în toate felurile după eșecul ce-ar putea duce clubul în liga secundă sau chiar la faliment.

Delegația lui Dinamo a părăsit arena imediat după ora 1:00, la mai mult de două ore după finalul partidei, a ajuns la Săftica după un drum de șapte ceasuri, în jurul orei 8:00 dimineața. Delegația roș-albilor a fost însoțită de jandarmi până în Capitală.

„Nu ne-a așteptat nimeni pe traseu, n-au fost incidente", au transmis jucătorii azi dimineață. Elevii lui Uhrin au avut liber de la antrenor, dar de luni încep pregătirile pentru returul cu U Cluj, câte un antrenament zilnic, în prima parte a zilei. 

„Căței" pe teren, „căței” cu fanii


Sâmbătă seară, deși au fost somați de câteva ori de sute de suporteri adunați lângă autocar, elevii lui Uhrin n-au avut curajul să iasă să dialogheze. Au acceptat să fie apostrofați în fel și chip, de la promisiuni cu agresiuni fizice la „Nu meritați tricoul roșu să-l purtați!”, „Gunoaielor” și „Păduchilor".

2.500 de suporteriai lui Dinamo au fost sâmbătă seară la Cluj

Un cordon impresionant de jandarmi, peste 50, s-au interpus între suporteri și autocar, dar nu s-a ajuns la violențe. Când ultrașii de forță s-au retras, săturându-se de atâta așteptare, au avut și jucătorii curaj să plece acasă. Până atunci, cei din delegație au făcut diverse strategii, ba să mai rămână o noapte la Cluj, ba să plece pe altă rută, ba să vină jandarmii cu ei până la București. 

VIDEO Fanii lui Dinamo au cerut explicații după eșecul de la Cluj

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.