Sporturi   •   Formula 1   •   MP BARCELONA

Întrebările esențiale după cursa de Formula 1 din Barcelona: s-a grăbit Ferrari când i-a prelungit contractul lui Sainz și a greșit Red Bull față de Sergio Perez?

+13 Foto
3 întrebări după cursa de Formula 1 din Barcelona // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 23 mai 2022

Marele Premiu al Spaniei din Formula 1, câștigat de Max Verstappen (Red Bull) după ce Charles Leclerc (Ferrari) s-a văzut nevoit să abandoneze din postura de lider, marchează revenirea campionului en-titre în fruntea clasamentului general al piloților. Ca urmare a evenimentelor petrecute pe circuitul din Barcelona, GSP.ro lansează 3 subiecte de dezbatere.

  • Cu 25 de puncte în valiză, Max Verstappen ajunge la un total de 110 și-l depășește pe Charles Leclerc (104) în clasamentul general al piloților. Nevoit să abandoneze în turul 27, monegascul nu a punctat deloc la Barcelona.
  • Cursa din Spania a fost abia a șasea din sezonul 2022, unul care cuprinde 22 de runde. Următoarea întrecere va avea loc la Monaco, pe 29 mai.

1. S-a grăbit Scuderia Ferrari?

Carlos Sainz jr. (27 de ani), pilotul ales de Scuderia Ferrari să-l înlocuiască pe Sebastian Vettel începând cu sezonul 2021, a avut parte de un prim an senzațional în mașina roșie, cu 4 podiumuri și locul 5 în clasamentul general al piloților, peste Charles Leclerc, talentatul său coechipier.


Ibericul a început excelent și sezonul 2022, locul 2 la Bahrain, dar din acel moment nu a mai putut ține pasul cu Charles Leclerc. Un rezultat onorabil în a doua rundă, locul 3 la Arabia Saudită, a fost urmat de o serie de eșecuri, cu abandonuri atât în Australia, cât și la Imola, un loc 3 în Miami și a patra poziție duminică, în cursa „de casă”, la Barcelona.

Rezultatele sale sunt cu atât mai dezamăgitoare cu cât Scuderia Ferrari i-a prelungit contractul pentru două sezoane înainte de runda 4 a sezonului, cea din Imola.

Faptul că șefii „Căluțului Cambrat” au ales să-i pună pe masă un nou contract după weekend-ul catastrofal din Australia, în care o eroare personală l-a eliminat din cursă, denotă încrederea pe care o au în Sainz. Problema este că spaniolul întârzie să livreze rezultatele așteptate de la el, iar răbdarea fanilor se scurge rapid.

Așadar, de aici izvorăște o întrebare firească: s-a grăbit Scuderia Ferrari atunci când i-a oferit lui Sainz jr. prelungirea până la finalul lui 2024?


Început de cursă dificil, am greșit procedura. Am încercat să recuperez, dar vântul m-a făcut să mă învârt. 



Am deteriorat podeaua, nu am avut destulă forță de apăsare la sol și nu am putut trage tare în virajele rapide. Dar până la final mi-am revenit, am obținut locul 4. Nu e ceea ce am dorit, dar măcar am recuperat.



- Carlos Sainz jr. 

2. A greșit Red Bull față de Sergio Perez?

Privind strict către rezultatul cursei și efectele acestuia în clasament, putem concluziona că weekend-ul catalan a fost un mare succes pentru Red Bull.

Locurile 1-2 și preluarea șefiei atât în clasamentul piloților, cât și în cel ar constructorilor ar fi trebuit să mulțumească întreg garajul echipei austriece. Unul dintre cei mai importanți oameni, pilotul Sergio Perez, a rămas însă cu un gust amar.

În prima parte a întrecerii, Perez i-a cedat poziția lui Max Verstappen, însă olandezul nu a întors favorul ceva mai târziu, în timp ce îl urmarea pe Russell, aflat la șefia cursei, iar Perez era pe 3, mai rapid și mai îndreptățit sa creadă că îl poate depăși pe britanic.

Ultimul astfel de moment, și totodată cel mai supărător pentru mexican, s-a petrecut spre finalul cursei. Cu Perez lider și Verstappen în spatele lui, dar mai rapid, lui Sergio i s-a transmis pe radio să nu opună rezistență atunci când Verstappen se va apropia. 

Perez a protestat, dar a respectat ordinul: „E foarte nedrept, dar OK”.

Cei doi au terminat cursa în această ordine, iar Perez a transmis un mesaj către inginerul de cursă: „Sunt fericit pentru echipă, dar trebuie să vorbim”.

De aici se naște o întrebare firească: a greșit Red Bull pentru că a intervenit cu ordine între cei doi piloți în acest moment al sezonului?

Cu punctele aferente locului 2, Verstappen s-ar fi apropiat la un singur punct de Leclerc. Cu o victorie, Perez ar fi fost la 12 lungimi în spatele monegascului. De aici ar fi putut lua startul o luptă în 3 pentru campionatul mondial.

Numai că mesajul transmis indirect lui Sergio Perez a fost clar: „Ești pilotul numărul 2, Verstappen e mai important”.

3. Luptă în 3 de acum înainte? 

Considerabil mai lentă decât Red Bull și Ferrari în acest început de sezon, dar tot timpul cu măcar un pilot pe primele poziții, Mercedes a ridicat nivelul la Barcelona.

Actualizările aduse monoposturilor au dat roade pe deplin. George Russell și Lewis Hamilton au fost pe locurile 4, respectiv 6 în calificările de sâmbătă, cu timpi comparabili cu piloții de pe locurile fruntașe. Între Russell și Charles Leclerc, cel care a obținut pole-positionul, au fost doar 0,6 secunde.

Ritmul de cursă al echipei care a dominat precedenta eră din Formula 1 a fost chiar mai impresionant. Russell l-a depășit pe Carlos Sainz jr. imediat după startul crusei din Barcelona și a luptat de la egal la egal cu Max Verstappen, fiind la un moment dat lider al întrecerii!

George Russell a încheiat cursa pe locul 3, iar colegul Lewis Hamilton, în ciuda unui început de cursă dezamăgitor, în care o coliziune cu Kevin Magnussen l-a coborât pe penultima poziție, a trecut linia de finiș al cincilea.

Un rezultat care putea fi chiar mai bun, septuplul campion mondial fiind depășit în penultimul tur de Carlos Sainz doar din cauza unor probleme la monopost.

Felul în care Hamilton l-a prins din urmă pe Carlos Sainz și ulterior depășit reprezintă, cu siguranță, semne extrem de încurajatoare pentru Mercedes.

Modificările aduse monopostului au dat roade: acesta nu mai suferă din cauza fenomenului de porpoising, țopăirea pe linie dreaptă la viteze mari, și pare capabil să le pună probleme celorlalte două mașini dominante, Red Bull și Ferrari.

Întrebarea este dacă trendul ascendent al celor de la Mercedes va continua. Și dacă da, cât de departe pot merge Hamilton și Russell?

75 de punctele despart pe Red Bull și Mercedes în clasamentul constructorilor după 6 curse. Russell este al patrulea pilot, cu 74 de puncte. Coechipierul Lewis Hamilton are 46

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.