Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - U CLUJ

Mesaj dur pentru jucătorii lui Dinamo înainte de returul cu U Cluj: „Dacă o duc pe Dinamo în «B», să dea foc carnetelor!”

Articol de Eduard Apostol, Viorel Tudorache   —  luni, 23 mai 2022

Dănuț Lupu le-a transmis un mesaj dur fotbaliștilor lui Dinamo, după înfrângerea, 0-2 cu U Cluj, în barajul de promovare/menținere în Liga 1.

Dinamo a ajuns la un singur pas de retrogradarea în Liga 2, după înfrângerea suferită pe terenul lui U Cluj, scor 0-2, iar fostele glorii alb-roșii sunt dezamăgite. Dănuț Lupu (55 de ani) le-a transmis un mesaj dur jucătorilor. 

Dănuț Lupu, mesaj pentru jucătorii lui Dinamo


„Dacă o duc pe Dinamo în «B», să dea foc carnetelor de fotbaliști! Unii ar trebui să dea bani ca să îmbrace acel tricou. Să se dea cu capul de pereți, poate își revin în simțire. Ei nici acum nu pricep că nu joacă pentru ei, ci joacă toată istoria lui Dinamo. 

Poate vor arăta în retur că meciul de la Cluj a fost o întâmplare. Atât timp cât mai e un meci, mai sunt șanse”, a declarat Dănuț Lupu pentru Gazeta Sporturilor. 

Cornel Dinu (73 de ani) a comentat în stilu-i caracteristic situația critică a formației sale de suflet. 

„Totul a fost făcut după ureche la Dinamo. Singura decizie care aduce cu puțin cu tradiția de disciplină, de realizări, dar într-o proporție mai mică, este Pierret. El e singurul care a arătat ceva, dar e și singurul jucător care a fost adus de un fotbalist, de Răducioiu. 


În rest, ceilalți au fost aduși de Iuliu Mureșan. Sufăr alături de milioane de câini roșii. De vreo 10 ani se întâmplă asta”, a spus Cornel Dinu, la Orange Sport. 

„Procurorul" a adăugat: „Sunt jucători plătiţi cu 7.000-8.000 de euro, e pur şi simplu o terfelire a monedei europene la care am ajuns şi noi, din păcate. E o blasfemie la adresa fotbalului. 

Acești jucători, pentru a-și reveni cât de cât, ar trebui să plătească ei pentru a îmbrăca tricourile alb-roșii”.

Dănciulescu, atac la Mureșan

Ionel Dănciulescu (45 de ani) l-a acuzat frontal pe administratorul special, Iuliu Mureșan, după eșecul suferit de fosta lui echipă la Cluj.

„E nevoie de altă atitudine! E o rușine, din punctul meu de vedere, cum s-a prezentat echipa în această seară. Numai nouă ni se putea întâmpla să luăm gol în inferioritate! Vinovați sunt cu toții, dar ce se întâmplă acum e și o consecință a problemelor apărute în acest sezon. 

Nu e normal ca omul care are destinul echipei în mâini (n.r. - administratorul special Iuliu Mureșan) să dispară, să nu mai vină la meciuri, să nu mai fie lângă echipă. Sunt foarte mulți jucători care își termină contractele, iar tu n-ai fost acolo să discuți cu ei, să le oferi o siguranță!

 Jucătorii ar fi trebuit să știe pentru ce luptă, să aibă o motivație. Nu știu ce dorință de a juca au avut unii dintre ei", a declarat Ionel Dănciulescu, la emisiunea DigiSport Special.

Retrogradarea ar fi cea mai mare rușine din istoria lui Dinamo. Nu știu ce echipe și-ar dori să mai transfere apoi jucători cu o asemenea atitudine.



- Marius Niculae, fost atacant Dinamo

VIDEO Ropotan, reacție dură după U Cluj - Dinamo 2-0: „E grav ce se întâmplă. Dinamo are jucători plafonați”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.