Analiza finalei Cupei Campionilor Europeni: Steaua - AC Milan 0-4 (1989). Comparația arată că aproape pe toate posturile elevii lui Sacchi au fost peste oamenii lui Iordănescu.
- CONTEXT: Gazeta Sporturilor a lansat luna trecută „Istoria la raport” - un proiect special prin intermediul căruia vom privi cu alți ochi faze celebre, vom înțelege diferit cum s-au obținut victorii memorabile și vom aprecia altfel jucători renumiți;
- Redacția GSP a ales 10 meciuri faimoase din istoria fotbalului românesc și a finanțat analizarea lor din perspectivă modernă, cu ajutorul tehnologiei și al instrumentelor de ultimă generație;
- Mai exact, toate aceste partide de neuitat pentru români vor fi disecate prin intermediul rapoartelor de performanță InStat, compania ce livrează statistici minuțioase din fotbalul actual către mii de cluburi și milioane de fani din întreaga lume;
- Reinterpretarea istoriei prin filtrul acestor rapoarte este o adaptare la nevoile actuale ale fanilor, pentru care fotbalul devine mai spectaculos dacă e privit prin intermediul statisticilor detaliate;
- Cele 10 meciuri analizate de Gazetă în proiectul „Istoria la raport” vor fi, în ordinea disputării lor:
» Brazilia - România 3-2 (1970)
» România - Italia 1-0 (1983)
» Steaua - Anderlecht 3-0 (1986)
» Steaua - Barcelona 2-0 (1986)
» Steaua - AC Milan 0-4 (1989)
» Steaua - Dinamo 0-3 (1989)
» România - Argentina 3-2 (1994)
» România - Suedia 2-2 (1994)
» România - Anglia 3-2 (2000)
» România - Slovenia 1-1 (2001)
Diferențele cele mai mari în favoarea italienilor au fost în duelurile Van Basten - Pițurcă, Donadoni - Rotariu&Balint, Gullit - Lăcătuș, Ancelotti - Hagi, Tassotti - Dan Petrescu, dar mai ales în cel dintre Costacurta și Bumbescu. Maldini a fost mai bun în toate duelurile directe, iar Costacurta a reușit ceva fabulos: a terminat cu 100% acțiuni reușite, dueluri câștigate și pase precise.
GSP interpretează și altfel concluziile oferite de monitorizarea firmei InStat de la finala Steaua - AC Milan. Și anume: o comparație post pe post pentru toate pozițiile din câmp.
Cum s-a descurcat Dan Petrescu în raport cu fundașul dreapta milanez, Tassotti, la ce nivel a fost Iovan față de marele Baresi, unde se plasează Nae Ungureanu lângă Maldini, dar și ce rezultate sunt în alte ciocniri de top, cum ar fi Hagi versus Ancelotti sau Rijkaard versus Tudorel Stoica.
Dan Petrescu: Tassotti, index cu peste 40% mai mare
- Indexul InStat al lui Petrescu a fost de numai 174, al 4-lea cel mai slab de la Steaua
- Indexul lui Tassotti a fost de 247; peste el au fost, cu foarte puțin, doar Van Basten, Gullit, Rijkaard și Donadoni
- Dan a avut un procentaj aproape la jumătate din cel al lui Tassotti în privința duelurilor câștigate: 41% versus 78% și a fost inferior și la cel al paselor: 82%-91%
- Petrescu a pierdut de 3 ori mai multe baloane și a avut un procentaj al acțiunilor reușite de 77%, Tassotti a atins aproape 93%
Bumbescu: gafeur la 3 goluri, Costacurta, procentaj uluitor: 100%
- A fost unul dintre cei care au greșit grav la 3 dintre cele 4 goluri, în vreme ce Costacurta, ATENȚIE!, a terminat meciul cu toate acțiunile pe care le-a inițiat reușite, lucru uluitor într-un meci de fotbal
- Costacurta a avut 100% din procentajul duelurilor câștigate, Bumbescu extrem de mic (53%)
- Costacurta a avut 100% și procentajul paselor reușite, stelistul 88% - Italianul n-a pierdut niciun balon, Bumbi a irosit 4
Ungureanu: dominat de Maldini, singurul care a fost pe plus în toate duelurile
- Raportul acțiunilor derulate în terenul advers a fost incredibil: 28-8 în favoarea lui Maldini
- Maldini a recuperat de peste două ori mai multe baloane: 17-7
- Fundașul stânga italian a fost singurul de pe teren care a terminat pe plus toate duelurile directe:
8-3 cu Lăcătuș
2-0 cu Dan Petrescu
1-0 cu Hagi
4-2 cu Minea
1-0 cu Iovan
Hagi: 0-10 cu Ancelotti
Decarul Stelei era deja un fotbalist curtat de marile echipe ale Europei, în frunte cu Real Madrid și Juventus, însă prestația sa din meciul cu AC Milan a fost cu mult sub randamentul omologului său din trupa italiană, nimeni altul decât Carlo Ancelotti.
La toate cele 10 capitole esențiale, Hagi a fost mai slab decât actualul tehnician al lui Real Madrid.
Parametru/Jucător | Hagi | Ancelotti |
Index InStat | 181 | 225 |
Pase reușite | 85% | 94% |
Acțiuni reușite | 74% | 86% |
Dueluri câștigate | 44% | 58% |
Driblinguri reușite | 3 din 5 (60%) | 3 din 3 (100%) |
Șuturi la/pe poartă | 4/0 | 04.mar |
Mingi recuperate | 1 | 8 |
Deposedări reușite | 1 | 4 |
Baloane pierdute | 11 | 5 |
Duel direct câștigat-pierdut | 0-2 | 2-0 |
Rotariu&Balint: umiliți de Donadoni
E, probabil, duelul care aduce cea mai mare diferență. Rotariu a evoluat titular în banda stângă, dar a fost scos la pauză, în locul său apărând Balint. Cei doi au fost foarte slabi, în vreme ce Donadoni a fost printre cei mai buni italieni.
Parametru/Jucător | Rotariu | Balint | Donadoni |
Acțiuni totale | 17 | 22 | 102 |
Acțiuni careul advers | 0 | 2 | 10 |
Acțiuni jumătatea adversă | 3 | 3 | 49 |
Șuturi la/pe poartă | 0/0 | 1/0 | 4/1 |
Pase reușite | 10 | 10 | 44 |
Pase înainte reușite | 4 | 7 | 24 |
Driblinguri | 0 | 1 | 5 |
Preluări nereușite | 2 | 1 | 0 |
Deposedări | 0 | 1 | 6 |
248a fost indexul InStat al lui Donadoni, doar Gullit și Van Basten au fost peste el; Rotariu a avut 166, iar Balint 170, sub ei a fost doar Pițurcă (160)
Lăcătuș: a stat mai mult pe jos, Gullit a stat doar în picioare
Sunt câteva contraste incredibile în acest duel
- În primul rând, raportul faulturilor. În privința celor suportate, scorul e șocant: 6-0 pentru Lăcătuș. Ceea ce înseamnă că șeptarul Stelei a stat mai mult pe jos, în vreme ce Gullit n-a fost niciodată faultat! În privința faulturilor comise, raportul e invers: 1-0 pentru olandez. Lăcătuș n-a produs nici măcar un fault în cele 90 de minute. Comparativ, Lăcă a făcut 3 faulturi în finala precedentă, cu Barcelona, iar în returul semifinalei cu Anderlecht, 3-0 în Ghencea, ambele în 1986, a făcut nu mai puțin de 6 faulturi!
- Acțiunile pe care le-au avut cei doi au avut cam aceeași frecvență: olandezul a bifat 54 în cele 60 de minute jucate, iar Marius 80 în cele 90 de minute. Diferența majoră a fost însă calitatea acestora, dar și pericolul pe care l-au produs. Gullit a bifat 9 acțiuni în careul advers, adică în medie una la fiecare 6 minute și jumătate, în vreme ce Lăcătuș a avut numai două apariții în suprafața lui Galli, una la 45 de minute.
- E ciudat modul în care amândoi au pierdut în mod clar duelurile cu adversarul sau adversarii cu care s-au întâlnit cel mai des în disputa pentru minge. Lăcătuș a terminat cu un raport de 3-8 în fața lui Maldini, dar și Gullit a fost submediocru la acest capitol: 0-3 cu Nae Ungureanu și 0-4 cu Iovan.
Pițurcă: Van Basten cel mai bun de pe teren, Piți cel mai slab
Amândoi au fost integraliști și au jucat același rol, de atacant central. Asemănările se opresc aici, cele 90 de minute au oferit un contrast teribil.
- Pițurcă a avut cel mai slab index InStat dintre toți jucătorii de pe teren: 160, în vreme ce olandezul cel mai mare, 259!
- Acțiunile totale au produs un dezechilibru șocant, toate evident în favoarea starului lui AC Milan:
73-31acțiuni totale în meci
60%-23%acțiuni în ultima treime
17-4acțiuni în careul advers
- Inclusiv în raportul duelurilor, Van Basten a fost fantastic în raport cu Pițurcă: 11 dueluri câștigate de olandez, dintre care 7 aeriene, Pițurcă a câștigat în tot meciul numai 3 dueluri, niciunul aerian
- diferența colosală a fost dată în primul rând de fluxul de joc: Van Basten a primit de la colegi 50 de pase, Pițurcă numai 22
- prăpastie și în privința șuturilor: 5-1 cele la poartă, 3-0 cele cadrate
Balonul de Aur, monopol AC Milan
O dovadă a faptului că adversara Stelei din acea finală era o echipă realmente ieșită din comun e faptul că în doi ani consecutivi, podiumul Balonului de Aur a fost ocupat doar de jucători de la echipa patronată de Berlusconi!
ANUL 1988 | ANUL 1989 |
1. Van Basten | 1. Van Basten |
2. Ruud Gullit | 2. Franco Baresi |
3. Frank Rijkaard | 3. Frank Rijkaard |
În afara acestor doi ani, o singură dată s-a mai întâmplat, în istoria de 65 de ani a Balonului de Aur, ca o singură echipă să dea toți jucătorii de pe primele 3 locuri, e vorba despre Barcelona în 2010: Messi, Iniesta, Xavi. În ierarhia pentru anul 1989, Gică Hagi a prins Top 10, s-a clasat pe locul 8, imediat sub Ruud Gullit.
Milan a pierdut titlul, Steaua l-a câștigat...
Deși diferența în finală a fost colosală, iar italienii arătau o formă fantastică, trupa lui Sacchi a fost departe de titlul de campioană în acel sezon în Serie A. A terminat abia pe locul 3, la 12 puncte de campioana Inter și chiar și sub Napoli. În schimb, Steaua și-a trecut în palmares al 5-lea campionat cucerit consecutiv.
A avut 3 puncte peste Dinamo în 1988-1989, sezon în care din cele 34 de meciuri a câștigat 31 și a făcut 3 remize.
...dar Milan a luat încă o Ligă, Steaua out în turul 2
Chiar dacă a ratat lo scudetto, AC Milan a mers în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1989-1990, din postura de deținătoare a trofeului. Și nu doar că a participat, dar și-a apărat trofeul cucerit în fața Stelei. Le-a eliminat pe rând, până în finală, pe HJK Helsinki (4-0 și 1-0), Real Madrid (2-0 și 0-1), Mechelen (0-0 și 2-0) și pe Bayern Munchen, în semifinale, 1-0 și 1-2 (după prelungiri).
Ultimul act a fost disputat cu Benfica, iar AC Milan s-a impus, scor 1-0, gol marcat de Frank Rijkaard. În schimb, Steaua, din postura de campioană a României, a intrat și ea tot în CCE. A trecut în primul tur de Fram Reykjavik (4-0 și 1-0), după care a dat peste PSV Eindhoven, cea care câștigase trofeul în 1988.
Și după 1-0 în Ghencea, Steaua a fost spulberată la retur, 1-5, deși a condus cu 1-0, gol Lăcătuș în minutul 17. La rampă a ieșit atunci Romario, cu un hat-trick.
Cum s-au marcat cele 4 goluri și cine a fost vinovat
1-0, Gullit (18)
- Silviu Lung a respins în față un șut, Bumbescu n-a urmărit mingea așa cum trebuia, a fost foarte lent, Van Basten a ajuns primul, i-a pasat lui Gullit în fața porții goale și acesta n-a ratat
2-0, Van Basten (28)
- Tudorel Stoica a fost driblat mult prea ușor de Tassotti, în banda dreaptă a atacului milanezilor, după care centrarea fundașului dreapta a fost reluată cu capul de Van Basten, de lângă un Bumbescu care a pierdut și plecarea la duel, dar nici măcar n-a sărit cu olandezul, care a trimis în dreapta lui Lung
3-0, Gullit (38)
- Donadoni a pasat de pe partea stângă, Gullit a preluat perfect, exact pe linia careului mare, după care a trimis un șut senzațional în vinclul din stânga al porții Stelei
4-0, Van Basten (46)
- Rijkaard i-a umilit la mijlocul terenului pe Hagi, Minea și Tudorel Stoica, de care a trecut, după care i-a pasat vertical lui Van Basten, acesta a fost pierdut din marcaj de Bumbescu, care a fost iarăși extrem de lent, iar olandezul a marcat cu stângul, la colțul lung
{{text}}