Liga 1

Rapid își prezintă miercuri cea mai tare „achiziție” a deceniului!

Fanii Rapidului, FOTO: Imago

Articol de Marius Mărgărit  —  marţi, 24 mai 2022

Rapid a anunțat oficial că omul de afaceri Dan Șucu este noul acționar al clubului, alături de Victor Angelescu! Proprietarul Mobexpert, cu o avere estimată la 143 de milioane de euro, a cumpărat 49,9% din acțiunile clubului și va fi prezentat miercuri, într-o conferință de presă la noul stadion Giulești. 

Într-un comunicat postat pe Facebook, Rapid a anunțat că Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, a achiziționat aproape jumătate din acțiunile deținute de Victor Angelescu. 

Din informațiile Gazetei, Dan Șucu va avea 49,9% din acțiunile clubului. Surse apropiate clubului din Grant susțin că tot Victor Angelescu, cel care l-a adus pe Șucu în club, va avea ultimul cuvânt în luarea deciziilor.

Dan Șucu, noul acționar de la Rapid: „Ne dorim ca Rapid să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici”

Șucu va fi prezentat oficial miercuri, de la ora 13:00, când va susține o conferință de presă la stadionul Rapid. 

Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu șanse reale la câștigarea titlului din Liga 1. Și, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacțiile dorite și în competițiile europene. Da, ne-am dori mult ca toți fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanțele echipei. Și tot pentru fanii noștri, ne vom strădui ca aceste performanțe să fie obținute prin seriozitate și corectitudine. 

Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce își respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii și angajații Clubului să fie plătiți bine și fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai și fără excepții. 

De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susțină independent și să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat și comunitate, și nu ne interesează să fim protejații niciunui politician. Ne dorim atât de multe pentru Rapid, și nu va fi ușor, dar cu toții știm că atunci când îți dorești ceva cu adevărat vei găsi soluția potrivită pentru a reuși 
– comunicat Rapid 

Dan Șucu a investit deja 10 milioane de euro pentru Rapid

Recent, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Șucu dezvăluia ce planuri are alături de Rapid. Acesta a început o colaborare cu giuleștenii, pe bazele căreia urmează să se dezvolte o școală de fotbal, pentru sportul de masă, dar și o academie, vizând performanța. 

„Am cumpărat terenurile pe care se aflau două baze sportive. La Cores e vorba de două hectare și m-a costat două milioane de euro. La Constructorul sunt 3,5 hectare, iar prețul a fost de 3 milioane de euro. O altă investiție de încă 5 milioane de euro pe ambele baze, adică terenuri, de la cele pentru pitici până la cele mari, apoi infrastructură, vestiare, săli de antrenamente, de recuperare, de kinetoterapie. 

Chiar și săli de antrenament pentru părinți, să nu stea degeaba dacă tot vin cu copiii. La Coresi aș vrea să facem fotbal de inițiere, de masă, un ONG care să se numească Școala de fotbal Rapid. Iar la Constructorul să aducem 400 de copii, unii tot așa, pentru a face sport, iar alții de elită, la Academia Rapid”, spunea Șucu.

Dan Șucu, noul acționar de la Rapid

„Nu sunt neapărat rapidist, iubesc sportul de masă”

Nu, nu sunt neapărat rapidist. Sunt un iubitor al sportului de masă. E adevărat că se pregăteau deja la „Coresi" când am cumpărat baza, însă diferența e că atunci erau 100-120 de copii, iar când va fi gata, eu vreau ca acolo să se antreneze 700 de copii, în condiții absolut moderne.
- Dan Șucu într-un interviu pentru GSP

Cum spuneam, sunt părinte și cred că e datoria noastră, a fiecăruia, să ducem copiii la sport. Trebuie să-i scoatem de la calculatoare. Eu sunt un iubitor al sportului de masă. Știu cum erau pe vremea mea, cu bazele sportive pline. Nu știu un om de afaceri care să nu fi făcut sport în tinerețe. Pentru că asta te pregătește, îți dă ambiție și capacitatea de a înțelege că atunci când nu ești bun pierzi. Sportul te învață că dacă dai greș, înseamnă că tu ești primul vinovat, nu să dai repede vina pe alții. Eu așa îmi educ copiii.
- Dan Șucu pentru GSP

VIDEO Florin Manea: „Nu am înțeles de ce a fost Grigore căpitan la Rapid. Eu nu i-aș mai prelungi contractul, nici lui Morais”

>

 Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.