Rapid a alcătuit lista de jucători cu care dorește să întărească lotul pentru sezonul viitor. Cu Dan Șucu cooptat în acționariat, giuleștenii vor să aducă 8 fotbaliști. Printre aceștia se numără Marco Dulca și Paul Iacob, de la Chindia.
Rapid, cu omul de afaceri Dan Șucu prezentat astăzi ca nou acționar, vrea să reintre în elita fotbalului românesc. Sezonul următor, echipa din Giulești va beneficia de un buget de 7 milioane de euro, o parte dintre bani fiind rezervați pentru întărirea lotului.
Conducerea lui Rapid a întocmit o listă cu 8 jucători pe care-i dorește. Jurnalistul GSP Remus Răureanu a dezvăluit în ediția de astăzi a proiectului „Dezbaterea zilei” două dintre numele aflate în vizorul clubului din Grant: mijlocașul defensiv Marco Dulca (23 de ani) și fundașul central Paul Iacob (25).
Rapid îi vrea pe Marco Dulca și Paul Iacob, de la Chindia
„Am informații că oamenii care conduc clubul au gândit deja lotul. Au o listă cu 8 jucători pe care îi vor. Ar putea veni Dulca și Iacob de la Chindia.
Dulca a fost internațional de tineret, iar Iacob a fost în cărți și pentru naționala mare, a fost în vederea lui Edi.
Sigur, nu sună ca nume spectaculoase, dar pentru piața din România sunt jucători buni. Până la urmă, nici Burcă, atunci când a fost luat de CFR, nu era vreun Nesta. Dar a crescut”, a precizat Răureanu.
- Paul Iacob, căpitanul Chindiei, a jucat 40 de meciuri în acest sezon, 37 dintre acestea în Liga 1. Este evaluat la un milion de euro pe Transfermarkt, iar contractul îi va expira la finalul acestui sezon.
- Marco Dulca, fost internațional U21, a jucat 35 de meciuri în acest sezon, în care a înscris două goluri și a pasat decisiv de două ori. Are contract cu Chindia până în 2023 și este evaluat la 800.000 euro.
{{text}}