Liga 1

Noi contre, după atacul lui Șucu: „Pe cuvânt dacă auzisem de el. O să își prindă degetele la dulap!”

Dan Șucu / FOTO: facebook @FCRapid1923oficial

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 25 mai 2022

Cristian Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a oferit o replică după controversata conferință de presă susținută astăzi de Dan Șucu, noul finanțator al Rapidului.

  • CONTEXT: În prima conferință de presă din calitate de finanțator al Rapidului, Dan Șucu a lansat un atac neașteptat la adresa lui Nelu Varga: „Pe patronul de acolo nu l-am întâlnit în afaceri, nu cunosc nimic despre dânsul ca om de afaceri. Sunt de mulți ani în afaceri, dacă ar fi fost proeminent...”

Campioana CFR Cluj îi răspunde prin toate căile lui Șucu. După ce finanțatorul Varga a oferit o serie de declarații ironice, a venit și rândul președintelui Balaj să iasă în față. 

Balaj, după conferința lui Șucu: „O să își prindă degetele la dulap”

„Și-a făcut o intrare spectaculoasă. Pe mine m-a făcut interesat să văd cine este. Pe cuvântul meu dacă îl știam. De firma Mobexpert auzisem, de el nu auzisem. Probabil a intrat ca să își facă reclamă. Pe mine m-a făcut să îl caut. 

O să își prindă degetele la dulap dacă va continua așa. Conducătorii de club, proprietarii, trebuie să aibă o anumită ținută. Nu știu care este rostul unei astfel de intrări, poate vrea mediatizare. În rest, oamenii de ținută încearcă să treacă neobservați.

Dacă îl voi întâlni, o să îi povestesc în privat că l-am văzut pe domnul Varga cu oameni de afaceri din țările arabe, din Statele Unite ale Americii. Nu erau din Bulgaria și România”, a spus Cristi Balaj, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport. 

Declarația prin care Șucu i-a enervat pe conducătorii campioanei CFR Cluj

Dacă discutăm pe parte organizațională, înțeleg foarte greu modelul de business de la CFR Cluj. Sau aproape deloc. Din punct de vedere economic, nu e ceva de înțeles. Dacă vreți să vorbim în mod direct, pe patronul de acolo nu l-am întâlnit în afaceri, nu cunosc nimic despre dânsul ca om de afaceri. 

Sunt de mulți ani în afaceri, dacă ar fi fost proeminent... Poate știți dumneavoastră afacerile. Eu nu-l cunosc. Nu cunosc afacerile dânsului. Nu am auzit de dânsul ca om de afaceri
- Dan Șucu

VIDEO Dan Șucu: „Înțeleg foarte greu modelul de business de la CFR Cluj”

>

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.