Toată lumea a fost de acord: greu ca Bancu să mai prindă naţionala după capul în piept şi mingea în cap pe care jucătorul craiovean i le-a aplicat unui adversar. Toată lumea mai puţin selecţionerul Iordănescu.
Nu e vorba doar despre faptul că pentru Bancu, suspendat, primul meci din LN vine după o pauză forţată de trei săptămâni, ceea ce poate fi un serios handicap, e mai ales despre ce a mai rămas din România fotbalului. O ţară în plină derivă care se încăpăţânează să nu vadă esenţialul şi să creadă că poţi desprinde caracterul de operă.
Voi relua la infinit pilda lui Klopp. Întrebat dacă ar putea lucra cu un fotbalist-problemă, dar foarte bun pe teren, germanul a răspuns: „Da, aş putea. Întrebarea e însă: aş vrea? Nu! Mai devreme sau mai târziu un astfel de fotbalist te va trăda”.
Faci o prostie? Mare veselie!
Imediat după ce mijlocaşul obligat să fie fundaş a făcut pocinogul am spus că nu trebuie tăiat în bucăţi. Cine nu a scăpat vreodată boii la vale să arunce prima minge în cap! Să dai în cineva căzut, chiar dacă el a făcut asta, nu e nici fair, nici productiv. E nevoie de un tratament corect.
Din păcate, la noi funcţionează extremele în cazul oricui face o prostie monumentală: ori îl linşăm, ori îl îmbălsămăm. Fotbalul optează mai degrabă pentru varianta din urmă. Orice nefăcută trebuie musai premiată. Una intrare sălbatică pe genunchiul unui adversar primeşte tone de justificări şi sentinţa finală: „Dar ştiţi ce băiat bun e? Pâinea lui Dumnezeu!”. Aşa e şi drumul spre iad, pavat cu franzele d-astea.
Invitaţia
În cazul lui Bancu, după o reacţie normală, de sancţionare verbală a unor gesturi nemaivăzute prin fotbalul nostru de vârf, clubul contestă acum sancţiunea de 6 etape. Reghecampf spune că recunoaşterea greşelii ar trebui luată în seamă. Da. Dar numai dacă nu e făcută fix în acest scop şi dacă împricinatul dă dovadă că a înţeles ceva din toată păţania.
Să zicem că era pe calea cea bună, că a conştientizat enormitatea gesturilor sale. Ei bine, tocmai fotbalul se străduieşte acum să îl deturneze de pe acest drum. Convocarea la naţională îl invită pe Bancu să creadă că poate face orice, dacă e nevoie de el faptele sale nu vor avea consecinţe.
Limita
Important e ca selecţionerul să nu-şi poată imagina niciun alt fundaş stânga în afara celui care nu e cu adevărat fundaş stânga, dar cu cu care ne-am obişnuit pe acest post în ciuda prestaţiilor sale cu probleme. Chestie bine pusă în lumină de curând de Ilie Dumitrescu.
Întrebarea e: care e limita de la care un jucător nu va fi convocat pentru că acţiunile sale nu sunt în acord cu principiile unei reprezentative? Ce trebuie să se întâmple pe şi în afara terenului ca să i se spună stop fie şi dacă e un titular ferm (cu atât mai mult cu cât un astfel de domn nu există azi)?
Predarea fără condiţii
În absenţa unui răspuns clar şi oficial, ne putem imagina orice. Chiar orice. Acesta e momentul în care fotbalul se desparte de educaţie. Şi dacă vi se pare puţin, întrebaţi-i pe cei mai buni creatori de joc din lume. Dacă majoritatea vă spune: nu, domnule, nu contează ce face sau ce zice băiatul, cât înjură, câte fapte ilegale comite, care este imaginea lui publică, important e să dea cu piciorul în minge, atunci ridic mâinile şi mă predau.
Deocamdată aş ridica o mână, ca la şcoală, şi aş întreba: cum vreţi ca fotbalul ăsta să se facă bine? Evident, mingea e la Bancu. O prestaţie fantastică sub tricolor ar arăta o reacţie bună a fotbalistului. Dar fondul chestiunii rămâne. Mereu predăm mâinele zilei de azi, care devine un ieri trist.
Cât despre Klopp, văd venind replica: normal, îi convine să spună aşa, că el are de unde alege! Mi-e teamă că lucrurile stau fix pe dos. Are de unde alege tocmai pentru că a spus mereu aşa.
Aşa s-a construit şi a construit în jurul lui. Şi n-a trebuit să zidească nicio femeie ca să ţină "biserica", ci doar să facă planul bun şi să pună materialele potrivite. Aşa nu are nevoie să-şi tot facă cruci ca noi, când o veni Marusici în vizită pe stânga.
{{text}}