Tenis

Bianca Andreescu, declarație de dragoste pentru România după eliminarea de la Roland Garros

Bianca Andreescu Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 26 May 2022

Bianca Andreescu (21 de ani) a avut un mesaj emoționant pentru suporterii săi din România, după ce a fost eliminată de Belinda Bencic în al doilea tur la Roland Garros.

Chiar dacă a avut parte de un meci dezamăgitor, în care adversara nu i-a oferit prea multe șanse, jucătoarea cu origini românești, dar care reprezintă Canada, a ținut să le transmită un mesaj fanilor săi români.

Bianca Andreescu, recunoscătoare pentru susținerea din România

„România este foarte mare în inima mea. Mulți din familia mea locuiesc acolo. Chiar simt iubirea și susținerea voastră, vă iubesc!”, a transmis Bianca Andreescu pentru Eurosport, vorbind în limba română.

Bianca Andreescu, eliminată în turul 2 la Roland Garros

Bianca Andreescu (21 de ani, 72 WTA) a fost învinsă de Belinda Bencic (25 de ani, 14 WTA) în turul 2 de la Roland Garros, scor 2-6, 4-6.

În fața unei adversare de alt calibru, Bianca Andreescu nu a reușit să câștige decât 6 game-uri în total, la capătul unui meci care a durat o oră și 22 de minute. 

Duelul a fost început într-un mod ezitant de Bianca, care a pierdut primul game al meciului chiar pe propriul serviciu. Belinda Bencic a consolidat break-ul, ba chiar a mai izbutit unul pe final de set, reușind să se impună convingător, 6-2. 

Începutul actului secund s-a jucat în aceeași notă dezechilibrată, tabela indicând inclusiv 4-0 pentru elvețiancă. Din acel moment, Bianca Andreescu a început să lovească mai precis, dar a fost prea târziu. 

Astfel, după mai puțin de o oră și jumătate, Belinda Bencic a pus capăt întâlnirii, scor 6-2, 6-4, și și-a asigurat prezența în turul trei, acolo unde o va întâlni pe Leylah Fernandez (19 ani, 18 WTA), finalista de la US Open 2021.

Citește și alte știri despre tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.