Dîncu, un ciocoi vechi și nou

O declarație recentă scoate în evidență cât de plin de importanță e ministrul Apărării Naționale, cum se pune pe sine în fața interesului public.

Vasile Dîncu a încredințat recent Euronews România următoarea declarație: „FCSB, ca să joace în Ghencea, ar fi trebuit să nu facă presiuni prin mass-media sau să-l înjure pe ministrul apărării naționale”. Mai la vale spune că trebuia să facă o cerere la minister, urma să se dea o hotârâre de Guvern, în fine, proceduri, hârțoage. Dar important rămâne ce NU trebuia să facă!

Să mergi pe burtă!

Așadar, ca să obții ceva într-o Românie a anului 2022, printre ai cărei guvernanți se află și sociologul Vasile Dîncu (pe care-l bănuiești aprioric de a fi un intelectual, un om subțire, cu maniere alese, lipsit de orgolii mărunte), nu trebuie să faci presiuni prin mass-media, ci să „mergi pe burtă”. 

Să fii mieros, să promiți eventual niște avantaje, ba chiar să le și oferi.

Epoca damigenei

Trăim vremurile păcii eterne și ale concordiei absolute între petent și Stat, care Stat, în funcție de comportamnentul solicitantului, își poate lua dreptul de a accepta sau de a refuza anumite lucruri. 

Eventual, strămoșeasca sacoșă din care se ivesc gâtul curcanului și dopul din cocean al damigenei ar putea juca rol de porumbel al păcii, de mesager al bunelor intenții ale solicitantului.

Lipiți-vă fruntea de podea!

De înjurat, nici vorbă. Nimeni nu l-a înjurat pe Vasile Dîncu la modul propriu, vituperant. S-au spus, într-adevăr, una-alta despre dumnealui, dar în termeni acceptabili, cuvinte pe care DEX-ul (încă) le conține. N-a fost jignit, ci doar caracterizat. 

Dar iată că a-ți exprima o opinie despre cineva, fie el și membru al Guvernului, e echivalent cu a ți se respinge orice fel de cerere, într-o societate în care aprobarea ține strict de unghiul cu care te apleci în fața cutărui demnitar. Dacă lipești fruntea de dușumea, treaba e ca și rezolvată.

De la moral, la penal…

Cam aici se termină latura morală a problemei, și tot aici începe partea care poate avea chiar un ușor iz penal. Stadionul din Ghencea a fost ridicat din bani publici de Compania Națională de Investiții și oferit spre folosință și administrare Ministerului Apărării. 

Adică forul guvernamental condus de dl. Dîncu ar trebui să rentabilizeze afacerea, să suporte salariile celor care îngrijesc arena, să producă bani din diverse activități, cum ar fi închirierea edificiului. Iar FCSB era unul dintre potențialii chiriași, mai concret, unul dintre posibilii furnizori de creanțe.

…și de la slujbaș la stăpân

Refuzând colaborarea pe motiv că petentul „a făcut presiuni în mass-media”, (în loc să meargă pe burtă), MApN și dl. Dîncu au judecat o chestiune de interes public în funcție de orgoliile personale. S-au comportat ciocoiește, s-au pus pe sine înaintea obștii, mai mult, au privat instituția publică de niște venituri certe. 

E forma cea mai străvezie de abuz în serviciu, izvorâtă din nasul ținut sus de un ins care ar trebui să se comporte ca un slujbaș, nu ca un stăpân care confundă avutul public cu propria sa moșie.

Avid de vorbe mieroase

După aceste declarații ale sale, nu mai au nicio importanță afinitățile fotbalistice ale domnului ministru. Nici că Vasile Dîncu ține concomitent și cu U Cluj, și cu CFR (e ca și cum ai fi fan și al lui Milan, și al lui Inter), că vrea să dezvolte CSA Steaua după modelul Dinamo (ferească Dumnezeu!) sau că e părintele spiritual al lui Răzvan Burleanu, implicit al dezastrului fotbalistic din ultimii ani.

Contează doar că un politician de vârf ia decizii în funcție de mieroșenia vorbelor pe care le aude rostite despre sine, ceea ce ne cam întoarce în epoca fanariotă, cu boieri, bărbi, caftane, anterii, cu multe uneltiri și cu ticluite chiverniseli.