Anul acesta este unul al schimbărilor pentru Simona Halep. Lucruri pe care nu își închipuia că le va aborda vreodată au devenit noua ei rutină. Această trecere de la independența trecută pe care o invoca la Madrid către un program organizat aproape la minut de un fanatic al ordinii, pe numele său Patrick Mouratoglou, i-a modificat reperele. A introdus-o într-o lume diferită. De ce a făcut toate astea? Cu siguranță nu pentru a urca de pe locul 20 pe 15 sau 12, ci pentru a-și lăsa din nou amprenta acolo unde contează mai mult, în turneele de Mare Șlem.
Și tocmai acum, la Roland Garros, când avea prima ocazie, a ieșit repede de pe tablou. Prea repede pentru pretențiile și CV-ul ei, nu-i așa? Imediat izbucnește tentația de a proclama caducitatea parteneriatului cu antrenorul francez. De a diseca fiecare lovitură, ca și cum o analiză statistică la sânge ar putea acoperi ceea ce s-a întâmplat pe teren la meciul cu Qinwen Zheng. Dincolo de înfrângerea cu 6-2, 2-6, 1-6, de greșeli, de planul de joc, de obiective, rămâne ea.
Precedentul uitat
Cine a avut măcar un atac de panică în viața sa vede cu claritate semnele. Respirația accelerată, cu gura deschisă, mereu în căutarea aerului care parcă nu vrea să coboare în plămâni, gestul de a trage de partea din față a tricoului, semn de sufocare, toate acestea au o singură explicație. Teama incontrolabilă, care apare fără motiv anume și somatizează. Pierzi orice urmă de calm, de luciditate, pulsul o ia razna. Chiar și așa, Halep a încheiat meciul, a continuat să lovească mingea, fără o idee clară, mai puțin cea de a abandona.
A mărturisit apoi că exact asta i s-a întâmplat, că a avut "doar un atac de panică. Nu am știut cum să gestionez lucrurile. Nu știu de ce s-a întâmplat pentru că jucam bine, conduceam meciul. Dar s-a întâmplat, e ceva nou pentru mine, prima dată într-un meci". În realitate, există un precedent, de care Simona a uitat. Și dacă a uitat, înseamnă că a trecut peste acel episod, iar rezultatele arată că atunci a fost o suferință izolată.
S-a petrecut la Stuttgart 2016, când a pierdut sever și precipitat în fața Laurei Siegemund, cedând game-uri pe linie. "A fost un blocaj, simțeam că nu puteam să respir, m-am și speriat un pic, de acolo a plecat totul. N-am mai putut să conștientizez ce fac pe teren și să-mi controlez corpul. Iau acest lucru ca pe o experiență, și data viitoare, dacă se va mai întâmpla, deși sper să nu mai fie cazul, voi ști cum să reacționez", spunea ea apoi pentru Gazetă. Identifica și o explicație: "Dorința de victorie o am mereu și e normal, pentru asta muncesc, dar simțeam stresul că trebuie să câștig meciuri".
Simona Halep Foto: Imago"Prea multă presiune"
A urmat titlul de la Madrid, apoi anii în urcare, cu locul 1 mondial și trofeele de Grand Slam. Și acum reapare un asemenea moment, de data aceasta cu numele întreg, atac de panică. Iar motivul e asemănător. "Probabil pun prea multă presiune pe mine, fiindcă mi-am dorit sincer să joc bine aici. M-am simțit bine. Mă antrenez. Muncesc din greu. Nu a ieșit și m-am panicat gândind exagerat". Cine crede că Simona Halep poate să se eschiveze ar trebui să vadă un antrenament de la cap la coadă, dacă are răbdare. În plus, nu va veni dintr-o dată cu alt joc, ci cu o versiune polizată și nuanțată a ceea ce a făcut mereu bine. Sigur, versiunea Halep 30 de ani și x accidentări în urmă.
Poate că nu-i va ieși. Poate că nu va mai ajunge în vârf sau în vreo finală majoră – există mereu această posibilitate. Merită însă un pic de răgaz. Inclusiv din partea ei. Cu cât va pune mai multă presiune pe sine, cu atât va resimți mai tare și greutatea judecăților externe.
{{text}}