Dacă nu ați văzut finala Champions League, poftiți să o revedeți! Rescrisă, revizitată. Vă veți da iar întâlnire cu kitsch-ul și cu aroganța, cu spectacolul minuscul vândut la suprapreț.
- Toni, sehr gut, o prestație excepțională! Ai fost mintea limpede de la centrul terenului, ai filtrat toate mingile. Pasele tale au fost luminoase.
- Da, dar voi continua să muncesc, să îi dovedesc lui Mister că îmi merit locul în echipa aceasta de mari campioni.
- Wunderbar, ați fost o echipă reactivă, v-ați arătat calitățile tehnico-tactice în fața unui Liverpool stelar, un adversar cu foame de trofee.
- Da, dar voi continua să muncesc, să îi dovedesc lui Mister că îmi merit locul în echipa aceasta de campioni.
- Schon, wunder schon, ați făcut presing de întâmpinare, v-ați informat mereu unde era adversarul, ați lovit între linii. Herzliche gluckwunsche, sunt emoționat până la lacrimi.
- Da, dar voi continua să muncesc, să le dovedesc lui Mister și fanilor noștri minunați că îmi merit locul în echipa aceasta de mari campioni.
În loc de asta, de aceste cuvinte frumoase care să sublinieze performanța extraordinară a lui Real, câștigător al încă unui trofeu UCL, uite ce găsește să îl întrebe numitul Niels Kaben de la ZDF, postul public de televiziune german, pe compatriotul Toni Kroos. Și ce îi răspunde integralistul finalei de pe Stade de France.
"- Ai fost surprins de dominarea lui Liverpool?".
"- Ai avut la dispoziție 90 de minute și vii cu această întrebare de rahat?! Se vede că ești german, pui întrebări negative după un asemenea meci".
Și a plecat. Toni, nu Niels. Niels a rămas ca fraierul cu microfonul în mână. Și sigur că în loc de „german” mergea parcă uns și „român”. Doar că ai noștri ajung mai rar să joace finala Champions League.
Părinții fondatori și copilul denaturat
Atunci când au avut ideea înființării Cupei Campionilor Europeni, pe la jumătatea anilor ‘50, Gabriel Hanot și Jacques Ferran, doi ziariști de la L’Equipe, nu știau cum va arăta copilul lor după 70 de ani.
Părinții fondatori de asemenea ai mult râvnitului trofeu Ballon d’Or nu bănuiau că odrasla lor de suflet va ajunge un bătrân putred de bogat, arogant, suficient și lipsit de scrupule, înconjurat de nepoței pe măsură, așa ca Toni Kroos, băieți fără carte, dar care au parte, adică sunt plini de bani și de ifose, de iahturi și de palate, tineri cărora chiar și o întrebare normală, care în fond surprindea esența meciului cu Liverpool, li se pare provocatoare.
Pervertirea
Vă așteptați la dominarea lui Liverpool?, a întrebat un reporter. Nici măcar de la vreun post monden respectivul, ci de la TVR-ul nemțesc. Iar domnu’ Toni s-a bășicat, căci el voia să fie periat.
N-aveau cum să știe, bieții de ei, Gabriel Hanot și Jacques Ferran, ziariști ca ăia care azi îi enervează pe Toni și pe infractorul Karim B, condamnat pentru șantaj și candidat autorizat la Ballon d’Or!!??, și pe toți fotbaliștii de pe planetă și pe agenții lor, și pe tătici și pe mămicile lor, plus găștile de pierde-vară care îi însoțesc, n-aveau de unde să știe carevasăzică ce se va alege de proiectul lor, cum se va expanda, pervertindu-se în altceva.
Loc cât într-o sufragerie
Ce a rămas din fotbalul acela casetat în memoria noastră de microbiști care au prins vremuri mai frumoase, mai simple și cu mai puțin sclipici kitsch cum a fost, bunăoară, spectacolul dinaintea finalei de la Paris, un amestec de grandoare nord-coreeană și manea turco-română?
Un fotbal aprig, cu o organizare a jocului atât de savantă, grazie Carlo, danke Jurgen!, că a comprimat spațiile ca într-o sufragerie de bloc comunistă, cu spectacol raționalizat, cu un Real mai viclean și parcă și mai tehnic și un Liverpool dezordonat, cu un Carvajal admirabil, tinzând spre perfecțiune (lumina finalei!), dar cu Mohamed Salah și Sadio Mane vlăguiți după încă un an de Premier League.
Grijă mare, să nu vă afecteze emoțional!
Puneți la socoteală și incidentele de la porțile arenei, unde s-au întâlnit derbedeii din Liverpool cu stewarzii adormiți din selecta zonă Saint-Denis a capitalei franceze, și aveți imaginea completă. Bineînțeles, dacă nu vă rănește retina, dacă nu vă afectează prea tare emoțional.
Cu ani în urmă, un mare scriitor câștigător al Premiului Nobel, printre altele mare microbist, om care în tinerețe fusese el însuși reporter de teren, activitate care îi inspirase și un roman tulburător (ceva despre dragoste și alți demoni), afirmase că jurnalismul este cea mai frumoasă meserie din lume. Ha, ha, ha! Să-i fi spus Gabo asta lui Toni să vezi ce și-o lua! Gabo, adică GG Marquez. Ăă, GG nu ăla de la pariuri!
{{text}}