Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo - U Cluj

Eșanu n-a înțeles nimic la golul lui U Cluj! S-a păcălit la execuția genială a lui Tescan

Dragoș Tescan (22 de ani), extrema celor de la Universitatea Cluj, a marcat un gol superb în minutul 17 al returului barajului cu Dinamo, la scorul de 0-0.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 29 mai 2022

Dragoș Tescan (22 de ani), extrema celor de la Universitatea Cluj, a marcat un gol superb în minutul 17 al returului barajului cu Dinamo, la scorul de 0-0.

Dinamo are nevoie de o victorie la cel puțin două goluri pentru a evita rușinea primei retrogradări din istorie. Misiunea „câinilor” s-a complicat substanțial în minutul 17 al disputei din Ștefan cel Mare, când Dragoș Tescan a marcat un gol încântător. 

Tescan, gol de generic în Dinamo - U Cluj

Tescan a preluat mingea în banda dreaptă a atacului clujean, la doi metri de tușă. Cu o atingere scurtă a așezat balonul pentru o execuție cu piciorul stâng. 


FOTO: Captură @Orange Sport 1

Extrema „șepcilor roșii” a ridicat capul, l-a văzut ieșit pe Mihai Eșanu și a trimis cu boltă, sub bara transversală. 

FOTO: Captură @Orange Sport 1

Goalkeeper-ul dinamovist a rămas secunde bune blocat, privind în zare.


FOTO: Captură @Orange Sport 1

„Câinii roșii” au revenit imediat în joc, două minute mai târziu, când Morar a finalizat o acțiune purtată în viteză de Irobiso și Matei. 

VIDEO Nici rivalii nu îi vor pe „câini” retrogradați: „Eu mereu mi-am dorit ca Dinamo să rămână în Liga 1”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.