Să nu dăm cu pietre!

Opinia mea e că retrogradarea lui Dinamo, confirmată duminică, s-a produs mai demult. 

Că am asistat la un proces de durată. La o deteriorare în timp, la capătul căreia echipa roș-albă a abordat duelul cu U Cluj sleită și debusolată. 

Cu jucători storși psihic și plafonați, unii mercenari necunoscând ce culori poartă. Cu un antrenor limitat și un conducător (director executiv) tocmai dispărut din peisaj. Deși în caz de naufragiu, comandantul pleacă ultimul.

De fapt, retrogradarea a început din clipa în care a murit spiritul de luptă și de mândrie oferit exemplu de generația fraților Nunweiller și, mai târziu, de cea a lui Dinu, Lucescu și Dumitrache. Altfel spus, mai veche, buba s-a spart acum.

Nu li se poate însă reproșa „câinilor” că n-au vrut în disputa cu „șepcile roșii”. Au pus suflet, dar de-atât au fost capabili. Nu voința le-a lipsit, ci valoarea. 

I-a urmărit și ghinionul, incluzând aici câteva ocazii ratate copilărește, însă nici n-au arătat clasă. Deși e de spus că nici adversarii n-au impresionat. Firește, „studenților” li se cuvin felicitări pentru promovare. Anticipez însă că, dacă nu se vor întări, vor avea viață grea în L1.

Venit să salveze iarăși o corabie în derivă, antrenorul ceh Dusan Uhrin jr. a clacat de data asta. Pe lângă că n-a nimerit schimbările, St. Filip, Ivanovski și J. Rodriguez primind în GSP note de 3!, Uhrin a părut copleșit de importanța partidei. Parcă fără răspunsuri. 

Dar haideți să nu fim prea exigenți cu un tehnician, altminteri educat, civilizat, pe care de ani și ani nimeni din țara lui nu se înghesuie să-l angajeze!

Cât despre directorul executiv Iuliu Mureșan, probabil n-am greșit când am manifestat serioase rezerve față de numirea în Ștefan cel Mare a unui conducător care aproape un deceniu, cât a fost președinte la CFR Cluj, a acționat (conform fișei postului) contra lui Dinamo, la vremea respectivă una dintre protagonistele campionatului. 

Întrucât Mureșan n-a găsit soluții să readucă echipa pe linia de plutire, aceasta a supraviețuit numai grație suporterilor. Care i-au rămas alături și care e de presupus că n-o vor părăsi niciodată.

Dacă sfârșitul oricărui drum e și începutul altuia, atunci retrogradarea, chiar și prima în 74 de ani, n-ar trebui privită drept o tragedie. Cu condiția ca insolvența să nu ducă la desființarea unei formații care a câștigat 18 titluri de campioană și 13 Cupe ale României, ba s-a și calificat în semifinalele Cupei Campionilor 1983.

Aceste amănunte nu-s de uitat și, cu atât mai puțin, de hulit. Chiar dacă unii o disprețuiesc pe Dinamo ca fiind „înființată cu tancurile rusești” (ca și CCA, precursoarea Stelei, nu?) și cer dizolvarea unei foste unități a Ministerului Afacerilor Interne!

Chiar așa s-au întâmplat lucrurile, dar nu-i corect, și nici elegant, să judecăm situația din 1948 raportând-o la realitatea de astăzi. După care, cum ne îndeamnă destui, să dăm cu pietre.

În măsura în care prezentul lui Dinamo e trist, trecutul său merită respect, ba și admirație, fie și numai amintindu-ne ce fotbaliști iluștri, de la Lobonț la Andone, de la Lupescu la Răducioiu, de la Mulțescu la Pârcălab, de la Rednic la Marica, de la Stelea la Răducioiu și mulți alții, au îmbrăcat tricoul cu „D” pe piept. Și l-au îmbrăcat cu cinste și cu succes.

Plus că, știți vorba, în cei căzuți nu-i frumos să lovești. Nici frumos, nici omenește.