U Cluj a revenit în Liga 1 după 7 ani și a sărbătorit în Ștefan cel Mare cu șampanie, cu bere și cu gaze lacrimogene, apoi a făcut o noapte albă în drum spre capitala Transilvaniei. Astăzi, începând cu ora 19:19, a pornit celebrarea cu propriii suporteri în inima orașului, acum așteaptă prima de 150.000 de euro și un finanțator puternic. Se zvonește că Banca Transilvania ar urma să investească!
„Amu îi amu” a fost motto-ul lui U Cluj înaintea „dublei” de baraj cu „frații” de la Dinamo. „No, amu am promovat”, au scris „Șepcile roșii” pe rețelele de socializare, continuând să marcheze momentul în graiul ardelenesc. Astăzi, la ora 19:19, cu dedicație pentru anul fondării clubului, mii de suporteri ai lui U s-au strâns în Piața "Avram Iancu" din centrul orașului, pentru a celebra cu fast revenirea în Liga 1 după o absență de 7 ani.
VIDEO Fanii lui U Cluj, sărbătoare pe străzi
Clujenii s-au întors nu doar pentru derby-urile locale cu CFR Cluj, câștigătoarea ultimelor cinci sezoane din prima divizie, ci și pentru a-și măsura forțele cu granzii României. Alb-negrii s-au impus după "dubla" cu Dinamo (2-0, 1-1) și au început petrecerea de pe stadionul din Ștefan cel Mare. Au avut câteva momente de entuziasm pe gazon, unii dintre jucători au ajuns doar în boxeri la vestiare, majoritatea cu gaze lacrimogene în ochi, "cadou" din partea Jandarmeriei.
Este o echipă cu o tradiţie de 103 ani, are mulţi suporteri. Ne bucurăm atât eu, cât şi clubul Universitatea Cluj pentru această performanţă. Acum, contractul meu era pentru un an şi obiectivul era să promovez. Promovând în Liga 1, încercăm să creştem valoarea echipei.
A fost un baraj despre care am spus de la început că lumea ne dă 1% şanse, dar am făcut totul ca să promovăm, nu a fost uşor, dar am avut un joc extraordinar acasă, iar în deplasare e bine că am rezistat, importantă era promovarea
Îmi doresc o clasare cât mai bună. În Cupa României s-ar putea să avem o prioritate.
(n.r. despre transferuri) Momentan nu, începând de azi. Pentru noi era important în primul rând să ne îndeplinim obiectivele
Erik Lincar, pentru Prima Sport
Primarul, șef de galerie
Elevii lui Erik Lincar s-au dezlănțuit în vestiar, acolo unde au sărbătorit cu șampanie și cu bere, pe muzica de petrecere ce duduia din boxe. "Ăștia sunt băieții mei / Și au inimă de lei" a fost refrenul serii, jucătorii făcând live-uri din cabină pe rețelele de socializare. A venit și primarul Emil Boc, care a sărbătorit cu jucătorii și le-a mulțumit acestora pentru succes!
Edilul a fost un adevărat șef de galerie: "Bravo, băieți, sunteți cei mai tari din lume! Spiritul lui Real Madrid l-am văzut și la U Cluj. Suntem mândri că avem două echipe în Liga 1. Ca primar, susțin ambele echipe, dar ca suporter m-am născut cu U în suflet, sunt U-ist din naștere. Evident că această echipă mi-a adus bucurii, am plâns când eram elev, prin 1982, când am pierdut un meci cu FC Bacău, pe stadionul "Ion Moinea" de atunci, îl am în suflet, evident".
Așteaptă „spate” puternic
După ce și-au revenit din năuceala gazelor lacrimogene, fotbaliștii s-au dezlănțuit în imagini de neuitat pentru ei, continuând apoi petrecerea in extenso în autocar, în drum spre Cluj. În fiecare benzinărie în care au oprit, alb-negrii au cântat și au dansat, acompaniați și de angajații stațiilor! Puțin după ora 7:00 dimineața, „groparii” lui Dinamo au ajuns la Cluj Arena, iar aseară a fost fiesta în centrul urbei. Înainte, au ieșit într-un club și s-au energizat bine, alături de familii și de prieteni, cântând și dansând.
„Șepcile roșii” au jucat pe o primă mult mai consistentă decât dinamoviștii, 150.000 de euro față de 100.000 de euro cât a fost potul bucureștenilor. Din suma totală, 100.000 de euro a fost sprijinul financiar din partea unui om de afaceri local, care le-a transmis celor din echipă și jucătorilor că, în cazul promovării, el și alți businessmeni din Transilvania au de gând să vină să contribuie la bugetul lui U Cluj.
Conducerea ardelenilor are promisiuni că va avea un buget consistent, nu doar să trăiască din drepturile TV, în primul an dorindu-se menținerea în Liga 1, în al doilea echipa să lupte pentru play-off.
2015este anul retrogradării lui U Cluj din prima divizie, când formația ardeleană a jucat și finala Cupei României, 0-3 cu FCSB
Tot mai mulți oameni din jurul echipei vorbesc de posibilitatea atragerii Băncii Transilvania la club, ar fi o lovitură de proporții, mai ales că această companie este și forța din spatele echipei locale de baschet, campioana en titre a României, ajunsă până în sferturile Champions League!
{{text}}