Fotbal   •   Nationala   •   LIGA NAȚIUNILOR

Edi Iordănescu și-a anunțat direct jucătorii: „Am reinstaurat dictatura! Cu libertatea nu a mers” » Reguli stricte în fortăreața de la Mogoșoaia

FOTO: FRF.ro

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  marţi, 31 mai 2022

Edward Iordănescu a instaurat în cantonamentul naționalei României un program spartan. Nimeni nu are voie să intre în baza de la Mogoșoaia. Inclusiv frizerul jucătorilor a fost anunțat că are interzis în stabiliment.

  • România va juca 4 meciuri în perioada 4-14 iunie: Muntenegru (4), Bosnia (7), Finlanda (11), Muntenegru (14)
  • Partidele cu Bosnia - România (7 iunie) și România - Finlanda (11 iunie) vor fi transmise de Antena 1

Au mai rămas 4 zile până la debutul într-un meci oficial al lui Edi Iordănescu pe banca echipei. „Tricolorii” joacă sâmbătă în Muntenegru, iar Iordănescu și-a luat toată măsurile că programul de pregătire al celor patru meciuri din iunie nu va fi perturbat de nimeni.

„Baza de la Mogoșoaia este o adevărată fortăreață! Paza a fost sporită, intrarea este blocată. Nimeni nu poate intra din exterior în cantonamentul echipei. În primul rând pentru protejarea jucătorilor de problemele medicale, apoi să nu mai fie chemați prieteni, rude, soții pentru diverse discuții cu băieții așa cum se mai întâmpla în trecut", spun pentru GSP, surse din cadrul echipei.


Iordănescu a interzis și frizerul!

Chiar în primele zile de lucru cu jucătorii pentru noua acțiune, Iordănescu i-a anunțat direct: „Am reinstaurat dictatura! Cu libertatea nu a mers". 

Precizând inclusiv că Anghel Iordănescu și Victor Pițurcă au fost ultimii selecționeri care au calificat naționala la un turneu final, totul după un program draconic, extrem de strict, fără ca un fotbalist să fie protejat într-un fel.

Mai mult decât atât, la Mogoșoaia, în trecut jucătorii preferau să fie tunși de un frizer în interiorul bazei, cu câteva zile înaintea meciurilor oficiale. Lucru care se întâmplă în prezent și la FCSB, dar Iordănescu nici n-a vrut să audă de așa ceva.


Acesta le-a cerut jucătorilor „concentrare maximă în pregătirea meciurilor, nu timp pierdut cu modele și brizbrizuri pentru tuns în recepția cantonamentului", după cum mai susțin sursele ziarului.

„Ori ne calificăm, ori murim toți!"

Iordănescu a primit un feedback pozitiv de la toată lumea, chiar dacă regulile sale sunt cele mai strice din ultimii ani, spunându-le jucătorilor că deviza după care pornește la drum în Liga Națiunilor e „Ori ne calificăm, ori murim toți!”. Sursele ziarului precizând că: „Teroarea este cuvântul de ordine la Mogoșoaia! Milităria e nimic, dictatură, dictatură și iarăși dictatură". 

Contează modul cum jucătorii se alimentează, cum se odihnesc, cum folosesc puținele zile dintre meciuri pentru a se reface din punct de vedere fizic. Cea mai eficientă metodă de recuperare fiziologică este somnul. Acest program încărcat reprezintă o provocare pentru toți cei care ne aflăm aici, dar sunt sigur că putem trece cu brio peste toate obstacolele

-Cristian Dragotă, preparator echipa națională

VIDEO Mirel Rădoi despre echipa națională: „M-am întâlnit cu Edi, am vorbit 3-4 ore. Nu e ușor să ai 4 meciuri legate”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.