Sory Ibrahim Diarra (22 de ani), golgeterul ligii secunde, este dorit de Sepsi. Atacantul din Mali se află sub contract cu Petrolul, dar cheia mutării o reprezintă clubul Ceahlăul.
Sory Diarra a impresionat în stagiunea recent încheiată, una în care Petrolul a obținut promovarea în Liga 1. Cele 15 goluri înscrise l-au adus în atenția cluburilor europene din primul eșalon.
Sory Diarra, dorit de Sepsi Sf. Gheorghe
Sepsi Sfântu Gheorghe va reprezenta România în cupele europene și vrea să își întărească rapid lotul. Cristiano Bergodi a pus ochii pe Sory Diarra, golgeterul recent încheiatei ediții din Liga 2.
Sepsi nu vrea să plătească o sumă de transfer în schimbul atacantului. Covăsnenii ar putea să cadă la un acord cu Petrolul, dar în calea mutării stau și cei de la Ceahlăul Piatra Neamț. Clubul din Liga 3 deține procente importante în cazul fotbalistului din Mali.
Pentru a-l aduce la Sf. Gheorghe. Laszlo Dioszegi trebuie să obțină acordul nemțenilor.
225.000 de euroeste cota lui Sory Diarra, potrivit Transfermarkt
Sepsi OSK confirmă GSP: se desparte de 5 jucători!
Sepsi OSK a anunțat oficial despărțirea de 5 fotbaliști: Gabriel Vașvari, Răzvan Tincu, Istvan Fulop, Kevin Luckassen și Boubacar Fofana, confirmând informația publicată de Gazeta Sporturilor la începutul lunii.
Sepsi OSK, câștigătoare a Cupei României și locul 1 în play-out în acest sezon, a început să lucreze la creionarea lotului pentru următoarea stagiune, una în care va participa în preliminariile Conference League.
„Jucătorii Vașvari Gabriel, Răzvan Tincu, Fülöp István, Kevin Luckassen și Boubacar Fofana vor părăsi clubul Sepsi OSK la sfârșiul contractelor care vor expira pe 30 iunie”, se arată în comunicatul clubului din Sf. Gheorghe.
{{text}}