Liga 2

Primul jucător dinamovist care rupe tăcerea, după retrogradare: mesajul postat pe rețelele de socializare

Primul jucător dinamovist care rupe tăcerea, după retrogradare: mesajul postat pe rețelele de socializare

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 31 mai 2022

Balthazar Pierret (22 de ani) a fost primul jucător dinamovist care a postat pe rețelele de socializare, după retrogradarea „câinilor” în urma barajului cu U Cluj, 1-3 la general.

Francezul a urcat o imagine pe InstaStory, cu un citat motivațional: „Durerea formează o personalitate puternică, o personalitate puternică distruge durererea”. 

Dinamo l-a descoperit pe Balthazar Pierret, dar îl pierde gratis

Balthazar Pierret, revelația stagiunii în Ștefan cel Mare, una dintre rarele achiziții bune ale "câinilor", se va întoarce în Franța și va evolua pentru o formație din liga a doua. 

Dinamoviștii l-au adus din liga a treia, de la Boulogne, pe mijlocașul central în vârstă de 22 de ani. Conducerea nu a avut curajul să-i ofere lui Pierret un contract mai lung de șase luni atunci când l-a adus, motiv pentru care acum îl pierde gratuit.

15meciuri a jucat Pierret în acest sezon din Liga 1, în care a marcat două goluri. El a fost singurul jucător pe care l-a recrutat Răducioiu, gloria pe care "câinii" au angajat-o ca director sportiv pe parcursul acestui sezon

Așa ceva, mai rar! Un jucător de la Dinamo a retrogradat cu toate cele trei echipe la care a jucat în acest sezon!

Francezul Balthazar Pierret (22 de ani), integralist în ambele manșe din Dinamo - U Cluj, a mai jucat în acest sezon la Boulogne și Boulogne II, iar ambele au picat din liga a 3-a, respectiv liga a 5-a franceză.

Ghinioanele se țin lanț pentru mulți jucători de la Dinamo. În acest sezon, 7 dintre ei (Moura, Patriche, Pierret, Grădinaru, Morar, Irobiso, Azankpo) au retrogradat cu mai multe echipe.

Majoritatea (Moura, Grădinaru, Morar și Irobiso) a venit de la falimentara Gaz Metan Mediaș, Azankpo a jucat și la Dunkerque, care a căzut din Ligue 2 (a terminat pe 19 din 20 de echipe), iar Patriche a sosit de la Clinceni, cealaltă formație căzută din Liga 1. 

Ghinionist, Răzvan Patriche a retrogradat cu toate cele trei echipe la care a jucat în Liga 1 (Sportul Studențesc, Clinceni și Dinamo).

Însă nu a reușit performanța lui Pierret, care a jucat la trei echipe care au retrogradat în același sezon!

Cum a fost posibil așa ceva?

Un jucător de la Dinamo a retrogradat cu toate cele trei echipe la care a jucat în acest sezon

Pierret a sosit la Dinamo de la Boulogne. Acolo a jucat în turul din Championnat National în 10 meciuri, 8 dintre acestea ca titular.

US Boulogne a terminat ultima în National (liga a treia franceză) și va juca în eșalonul patru de la anul.

Însă Pierret n-a jucat doar la prima echipă. Ci și la „satelitul” înscris în liga a cincea, Championnat National 3.

Acolo, Pierret a bifat 4 partide, 2 victorii și 2 înfrângeri.

Cu o etapă înainte de final, Boulogne II este pe locul 13 din 14, cu 23 de puncte. Însă mai e o singură etapă, iar „satelitul” e la 5 puncte de următoarea clasată, astfel că este matematic retrogradată.

VIDEO Scut în fața jucătorilor lui Dinamo. Marin Barbu: „Au jucat cu teamă de public. Suporterii au pus o presiune prea mare”

>

Citește și alte articole despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.