Fotbal   •   Liga 1   •   uta

Keșeru, prezentat la UTA » Mesaj pentru Edi Iordănescu: „Recunosc, vreau la națională!”

+6 Foto
Claudiu Keșeru

Articol de Bogdan Cioara (Arad)   —  marți, 31 mai 2022

Claudiu Keșeru (35 de ani) a semnat cu UTA un contract valabil 3 ani, 2 sezoane + opțiune de prelungire pentru încă un campionat. Atacantul a fost prezentat în această seară de arădeni, într-o conferință de presă începută la 18:30.

Alături de Keșeru a fost prezent la conferință și Alexandru Meszar, patronul celor de la UTA, care i-a făcut un scurt portret vârfului de atac. Auzind performanțele din cariera sa, Claudiu s-a emoționat: „Mă flatează descrierea domnului Meszar, mi s-a făcut și pielea de găină, cu toate că asta e realitatea, mi-a prezentat cariera în detaliu”.

Claudiu Keșeru, prezentat oficial la UTA: „Garantez că voi da totul pe teren!”


Apoi, Claudiu le-a făcut o promisiune suporterilor arădeni: „Mă bucur să fiu azi aici, e un moment de relaxare după aproape 6 luni. Mă bucur că într-un final am reușit să-mi decid viitorul. Mă alătur unui proiect extrem de interesant, unui club de tradiție, un oraș care este însetat de performanță, deoarece am văzut această echipă de la începuturile anilor 2000, când eram la FC Bihor. 

E regiunea mea! Cunosc mentalitatea, oamenii și vreau să vă asigur de un singur lucru. Indiferent de ce se va întâmpla pe teren, eu voi da tot ce am. Că va ieși cum așteaptă lumea, că va ieși mai puțin, mereu voi da totul. Asta vă pot garanta!”.

Am discutat cu domnul Meszar și cu mister Ilie Poenaru, cu care am intrat foarte mult în detaliu în ultimele zile. Am încercat să văd exact dacă există aceeași gândire, pentru a vedea dacă în planul dumnealui mă pot regăsi și pot să fiu mai aproape de randamentul meu maxim

Claudiu Keșeru, atacant UTA


Claudiu Keșeru vrea să revină la națională: „E în mintea mea!”

Odată cu transferul la UTA, Claudiu Keșeru a precizat că vrea să revină la echipa națională: „E în mintea mea acest lucru, recunosc. Am lucrat cu Edi Iordănescu la FCSB. Mai întâi, îmi doresc să mă simt cât mai în largul meu aici. Am 47 de selecții, mai am 3 selecții până la numărul 50, e o bornă importantă. Cât timp sunt în activitate, echipa națională reprezintă enorm pentru mine. Sunt chestii care merg mână în mână cu performanțele de la UTA”.

Keșeru, marcat de Ionuț Popa: „Mi-ați atins o coardă sensibilă”

Keșeru a fost întrebat și de Ionuț Popa, regretatul antrenor care l-a debutat în Liga 1 la numai 16 ani și 8 luni, într-un meci FC Oradea - Petrolul 0-0 din august 2003.

Mi-ați atins o coardă sensibilă acum. E antrenorul care, practic, m-a aruncat în teren la 16 ani și 8 luni în Divizia A. Înainte de momentul acela au fost multe antrenamente și multe lucruri pe care mi le-a șoptit. Face parte din antrenorii care mi-au marcat cariera și de care mi-aduc aminte cu mare plăcere”, a spus Keșeru.

Claudiu Keșeru, despre...

  • FCSB: „Le mulțumesc, pentru că mi-au permis să vorbesc cu presa, în ciuda regulamentului de ordine interioară al clubului. Le mulțumesc pentru asta. Referitor la aspectul sportiv, mă simt foarte bine, ultima perioadă m-a motivat și mai tare. M-am antrenat mult mai mult și cred că voi putea compensa cu experiența lipsa de meciuri din ultima perioadă”

     
  • negocierile cu UTA: „Factorul financiar nu este primordial în decizia mea. A fost o chestie sentimentală, cum des aleg, uneori mai bine, alteori mai puțin bine. Pentru oricine ar crede că motorul a fost factorul financiar, le spun că e unul dintre cele mai mici contracte pe care le-am avut în carieră, dar nu mă deranjează. Puterea mea de muncă e aceeași, poate chiar mai mare. Știu că sunt mai aproape de finalul carierei decât de început. A fost o conexiune cu cei de la UTA”.

De mult timp ne dorim să avem un director sportiv care vine din iarbă, cu un CV bogat. Claudiu și-a dat un acord de principiu în acest sens

Alexandru Meszar, conducător UTA

Bornele importante din cariera lui Claudiu Keșeru

  • în primăvara lui 2001, când Ioan Andone era antrenor la FC Oradea, l-a luat pe Claudiu la câteva antrenamente ale echipei mari, deși avea doar 14 ani și jumătate
  • a debutat în liga secundă la numai 15 ani
  • în Liga 1 a jucat primul meci la 16 ani și 8 luni, în august 2003: FC Oradea - Petrolul 0-0
  • în Liga 1 a marcat primul său gol la a doua apariție în campionat: Poli Timișoara - FC Oradea 2-1
  • a debutat în naționala U21 a României când avea numai 17 ani, în august 2004: România - Finlanda 1-0
  • a jucat primul său meci în Ligue 1 la vârsta de 18 ani și două zile, în tricoul lui Nantes
  • a înscris primul gol în Ligue 1 la doar al 4-lea său meci disputat, după ce bifase adunate numai 88 de minute
  • a debutat în echipa națională abia în 2013, când avea deja 26 de ani și jumătate
  • are în palmares nu mai puțin de 8 titluri de campion: două cu FCSB și 6 cu Ludogoreț

1,2 milioane de euroeste cota de piață a lui Claudiu Keșeru, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Keșeru, noul jucător de la UTA

Claudiu Keșeru va fi plătit cu 180.000 de euro pe sezon la UTA, plus bonusuri de performanță. Jucătorul a refuzat o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar, undeva la jumătate de milion de euro din Qatar. 

Motivul? Claudiu a fost impresionat de condițiile de la Arad, de discuțiile cu Ilie Poenaru, noul antrenor al echipei, dar și de cum au pus problema oficialii clubului.

Keșeru a stabilit împreună cu arădenii că va ocupa postul de director sportiv în club după finalul contractului, când va avea vârsta de 39 de ani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.