Tenis

INSTANT CLASSIC » Nadal e în semifinale la Roland Garros, după o victorie uriașă cu Djokovic! Duel EPIC de peste 4 ore care intră în istoria tenisului

+15 Foto
Novak Djokovic (35 de ani 1 ATP) și Rafael Nadal (35 de ani, 5 ATP) se întâlnesc astăzi, de la ora 21:45, în cel mai tare sfert de finală de la Roland Garros.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 01 iunie 2022

Rafael Nadal (35 de ani, 5 ATP) l-a învins pe Novak Djokovic (35 de ani. 1 ATP), scor 6-2, 4-6, 6-2, 7-6(4), și s-a calificat în semifinale la Roland Garros 2022. Un meci-maraton de 4 ore și 12 minute care intră direct în topul celor mai tari meciuri din istoria tenisului.

Nemulțumit că organizatorii l-au programat în sesiunea de seară, Nadal a intrat hotărât să își facă singur dreptate. A început mai agresiv ca niciodată în fața lui Djokovic și nu i-a permis sârbului să gândească următoarea mutare.

Rafael Nadal, prestație uluitoare în semifinala cu Novak Djokovic

Un alt capitol la care Nadal a fost net superior în prima parte a disputei a fost cel al deplasării. „Scurtele” lui Nole, unele executate mai mult decât decent, au fost anticipate de fiecare dată.

Sârbul a fost temător, nu a atacat pe serviciul secund al lui Nadal, dovadă procentajul de 80% al punctelor câștigate cu a doua minge, iar setul inaugural s-a încheiat în 51 de minute, scor 6-2.

15.000 de faniau asistat la duelul dintre Djokovic și Nadal, însă mai bine de 25% nu au prins finalul din cauza orei înaintate. Partida s-a încheiat în jurul orei 1:15, ora Franței!

Nadal - Djokovic, un carusel al emoțiilor la Roland Garros

Dominarea a fost și mai clară în debutul setului secund. Forehand-ul lui Rafa lansa constant adevărate „torpile”, în timp ce defensiva fără cusur eroda treptat încrederea liderului mondial.

Ca prin minune, rolurile s-au inversat la scorul de 3-0 pentru Nadal. Djokovic a lovit mult mai tăios, și-a pregătit răbdător atacurile, iar în jocul cu numărul 6, unul care a durat 18 minute, a demonstrat că e „back in business”. Setul-maraton, de 87 de minute, a fost adjudecat de sârb.

Campionul en-titre n-a fructificat valul de încredere. Nadal a servit impecabil în debut, a făcut și un break, apoi a profitat de grabă adversarului. Nole a devenit tot mai nervos, lucru observat într-un dialog nu tocmai prietenos cu un copil de mingi.

Nadal, la două meciuri de titlul 14 la Roland Garros

Setul 4 a fost un carusel. Djokovic a condus cu 5-2, a avut două șanse de a închide actul, la 5-3, apoi a ajuns cu spatele la zid într-un tie-break început ideal de Rafa, cu două mingi plasate milimetric.

30-29este scorul la duelurile directe dintre Djokovic și Nadal. Ibericul mai are nevoie de o victorie pentru a egala situația

Sârbul a fost marcat de moment, a greșit nepermis, lovituri de forehand trimise complet aiurea, și va pierde locul 1 în ierarhia ATP, dacă șefii tenisului mondial nu își schimbă decizia cu privire la punctele oferite la Wimbledon. Nole poate fi detronat chiar după Roland Garros, dacă Zverev câștigă turneul.

Același Zverev stă și în calea lui Nadal spre dominarea absolută în tenis. Rafa este la două meciuri de titlul cu numărul 14 pe zgura de la Paris și de trofeul 22 în turneele de Grand Slam.

Un meci foarte greu. Novak e unul dintre cei mai buni jucători din istorie. E o provocare incredibilă să joci împotriva lui. Există un singur mod prin care poți să câștigi împotriva lui Novak: să joci la cel mai înalt nivel al tău de la primul și până la ultimul punct. Astăzi am avut o astfel de seară. Am jucat la un nivel neașteptat de bun și sunt superfericit. 
Rafael Nadal

Am dat totul, dar știu că puteam și mai mult. Sunt mândru de cum am luptat și cum am rămas în joc până la ultima lovitură. Am pierdut în fața jucătorului care a fost mai bun astăzi.
Novak Djokovic

FINAL » Novak Djokovic - Rafael Nadal 2-6, 6-4, 2-6, 6-7(4)

Nadal câștigă și se califică în semifinale!
6-6, Game Nadal: Tie-break în setul 4!
6-5, Game Djokovic: Sârbul punctează și la impresia artistică, un voleu excelent amortizat.
5-5, Game Nadal: Prelungiri în setul cu numărul 4!
5-4, Break Nadal: Rafa apasă pe lovituri, îl împinge pe Djokovic mult în spatele terenului și prelungește suspansul.
5-3, Game Nadal: Rafa supraviețuiește, dar Nole va servi pentru set. 
5-2, Game Djokovic: Sârbul continuă să servească excelent în setul 4.
4-2, Game Nadal: Fanii de pe „Chatrier” sunt în picioare și aplaudă game-ul „alb” reușit da Rafa.
4-1, Game Djokovic: Novak a condus cu 40-0, dar Nadal nu a cedat. Au urmat raliuri intense, un duel între forehand-ul sârbului și backhand-ul lui Rafa. 
3-1, Game Nadal: Rafa pune prima minge în teren, este agresiv în continuare și ține aproape de sârb.

3-0, Game Djokovic: Nole e pe un val de încredere. Urcă și la fileu, de unde reușește un voleu de backhand superb.
2-0, Break Djokovic: Ultimul punct al game-ului a iscat o contră între Nadal și arbitrul de scaun. Decizie finală a fost corectă, conform reluărilor prezentate de televiziune.
1-0, Game Djokovic: Încurajat de un grup gălăgios, Nole începe cu mult tupeu. 
A început setul cu numărul 4!

2-6, Game și set Nadal: Djokovic a fost într-o poziție excelentă în game, dar a ratat două forehand-uri simple. Sârbul pare tot mai grăbit.
2-5, Game Djokovic: Încă un game-blitz. Nadal pare să fi lăsat totul pentru propriul serviciu.
1-5, Game Nadal: Nicio emoție pentru iberic.

1-4, Break Nadal: Apar semnele de nervozitate în jocul lui Djokovic. După o dublă greșeală, a fost surprins cerându-i unui copil de mingi să se grăbească. Tonu folosit nu a fost cel mai prietenos.
1-3, Game Nadal: Punctele încep să aibă o greutate aparte. Djokovic este mai ofensiv în aceste secvențe, dar defensiva lui Nadal îl obligă obligă mereu la o lovitură suplimentară. Așa a apărut și un smash în fileu, la scorul de 15-15.
1-2, Game Djokovic: Sârbul servește bine și tranșează rapid punctele.
0-2, Game Nadal: Ibericul are un moment de caracteristică descătușare, după un forehand năucitor în lung de linie.
0-1, Break Nadal: Rafa câștigă game-ul fără să cedeze vreun punct. Djokovic a trimis două mingi milimetric afară. 
A început setul secund!

6-4, Break și set Djokovic!
5-4, Game Djokovic: Novak ia decizii inspirate în această parte a partidei. Primul serviciu îl ajută enorm.
4-4, Game Nadal: Rafa trăiește periculos, dar o scoate la capăt într-un game împins de Nole la 40-40.

4-3, Game Djokovic: Încă un game epuizant! Erorile neforțate încep să curgă în jocul lui Nadal, iar liderul mondial profită.
3-3, Break Djokovic: Game cât un întreg meci! Peste 18 minute de tenis intens, lovituri geniale și răsturnări de situație.
2-3, Game Djokovic: Schimburi superbe pe „Philippe Chatrier”. Djokovic e mai agresiv, dar Rafa are de fiecare dată o replică explozivă din defensivă.
1-3, Break Djokovic: Nole „sparge” pentru prima dată serviciul lui Rafa.
0-3, Break Nadal: Rafa se deplasează extraordinar, anticipează fiecare execuție a lui Djokovic și se desprinde în setul secund.

0-2, Game Nadal: Rafa joacă fenomenal! Se apără fără cusur și găsește de fiecare dată culoarul perfect pentru passing.
0-1, Break Nadal: Rafa fructifică a șaptea minge de break, la finalul unui game epuizant, de 16 minute. Ibericul dictează în continuare ritmul cu lovituri de forehand bine plasate. 
A început setul secund!

2-6, Game și set Nadal: Rafa își adjudecă primul set după 52 de minute.
2-5, Game Djokovic: Nole urcă mai des spre fileu, iar voleurile sunt reușite. 

1-5, Game Nadal: Spaniolul continuă să controleze raliurile.
1-4, Break Nadal: Djokovic nu pune prima minge în teren, iar Nadal domină autoritar schimburile. Rafa închide cu un forehand splendid în lung de linie.

1-3, Game Nadal: Rafa a salvat două mingi de break. 
1-2, Game Djokovic: Sârbul servește excelent!
0-2, Game Nadal: Djokovic e în pana de idei. A încercat două „scurte”, ambele citite perfect de Rafa.
0-1, Break Nadal: Rafa a fost mult mai agresiv în debutul partidei. A schimbat des direcția și s-a impus la finalul unui game de 9 minute. 

Cei doi jucători au ieșit la încălzire! Djokovic servește primul. 

Cum arată sferturile de finală de la Roland Garros 2022:

  • Alexander Zverev (3 ATP) - Carlos Alcaraz (6 ATP) » 
  • Novak Djokovic (1 ATP) - Rafael Nadal (5 ATP) » 2-6, 6-4, 2-6, 6-7(4)
  • Andrey Ruvlev (7 ATP) - Marin Cilic (23 ATP) » miercuri, 16:00
  • Casper Ruud (8 ATP) - Holger Rune (40 ATP) » miercuri, 21:45

VIDEO Cele mai tari puncte din istoria meciurilor directe Djokovic - Nadal

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.