Nationala

Convocări de urgență în naționala Muntenegrului! Cine sunt ultimii veniți

Stefan Savic și Stevan Jovetic s-au accidentat și lipsesc la meciul cu România Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 iunie 2022

Muntenegru, prima adversară a României din Liga Națiunilor, are mari probleme de lot înaintea meciului cu „tricolorii”.

  • Partidele Bosnia - România (7 iunie) și România - Finlanda (11 iunie) vor fi transmise de Antena 1;
  • Ambele meciuri cu Muntenegru, 4 iunie în deplasare și 14 iunie acasă, vor vor televizate pe Prima TV.

UPDATE / Două convocări suplimentare în naționala Muntenegrului

Sasa Balic (32 de ani), de la Zablebie Lubin, din prima ligă poloneză, și Marko Tuci (23 de ani), de la FK Decic Tuzi, din prima ligă a Muntenegrului. În acest moment, selecționerul Miodrag Radulovic are un lot format din 27 de fotbaliști.

După ce luni, selecționerul Muntenegrului, Miodrag Radulovic, a anunțat că Uroš Đurđević, Marko Simić, Milutin Osmajić și Lazar Carević sunt indisponibili pentru partida cu „tricolorii”, alți 2 fotbaliști importanți s-au accidentat azi și nu vor juca sâmbătă.

Potrivit Pobjeda, Stefan Savic (31 de ani), fundașul lui Atletico Madrid, s-a lovit la unul dintre degetele de la picior și nu va fi folosit împotriva României, în timp ce Steven Jovetic (32), atacantul celor de la Hertha Berlin, a suferit o accidentare la primul antrenament efectuat în cantonament și are mari șanse să fie menajat.

Cei doi fotbaliști sunt o pierdere uriașă pentru Muntenegru, aceștia fiind considerați cei mai buni jucători ai echipei. 

„Cât ghinion pentru naționala Muntenegrului! Absența celor mai buni doi jucători din naționala noastră va fi un handicap major”, au notat jurnaliștii muntenegreni.

Miodrag Radulovic: „România este cel mai puternic adversar”

Selecționerul Muntenegrului a prefațat meciurile din Liga Națiunilor și consideră că România este cel mai dificil adversar din grupă.

„Acum suntem concentrați doar pe primul meci. Conform estimărilor noastre, România este cel mai puternic adversar, deși nu subestimăm Finlanda sau Bosnia”, a declarat Radulovic, citat de vijesti.me.

Programul este solicitant, ne așteaptă 4 meciuri tari în 10 zile, la finalul unui sezon în care jucătorii sunt obosiți. Va fi greu, și fizic, și psihic, dar sunt convins că putem face față
Miodrag Radulovic, selecționer Muntenegru

Lotul de 30 de jucători convocat de Iordănescu pentru meciurile din Liga Națiunilor

  • PORTARI: Fl. Niță (Sparta Praga), Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB)
  • FUNDAȘI: A. Rațiu (Huesca), Cr. Manea (CFR), Ad. Rus (MOL Fehervar), I. Cristea (FCSB), Ghiță (Cracovia), Chiricheș (Sassuolo), A. Burcă (CFR), Bancu (CSU Craiova), Camora (CFR), Ștefănescu (Sepsi)
  • MIJLOCAȘI: Sorescu (Rakow), Cicâldău (Galatasaray), Olaru (FCSB), Al. Maxim (Gaziantep), Hanca (Cracovia), Fl. Tănase (FCS), Oct. Popescu (FCSB), N. Păun (Sepsi), Mihăilă (Atalanta), Mitriță (PAOK), Al. Crețu (CSU Craiova), R. Marin (Cagliari), M. Marin (Pisa)
  • ATACANȚI: Alibec (Atromitos), An. Ivan (CSU Craiova), Pușcaș (Pisa)

Programul României în Liga Națiunilor

  • 4 iunie: Muntenegru – România, ora 21:45, Podgorica (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 7 iunie: Bosnia-Herțegovina – România, ora 21:45, Zenica (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 11 iunie: România - Finlanda, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 14 iunie: România- Muntenegru, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)
  • 23 septembrie: Finlanda – România, ora 21:45
  • 26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina, ora 21:45

VIDEO Edi Iordănescu are un mesaj direct pentru jucători: „Vreau să clarific totul de la început”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.