International   •   Campionate   •   MERCATO

Conte l-a luat pe Perisic la Tottenham. În 2019, l-a aruncat de la Inter: „Nu poate oferi echipei ce are nevoie”

Ivan Perisic, care a semnat pe doi ani cu Tottenham Hotspur

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 01 iunie 2022

Jucătorul croat Ivan Perisic, care a semnat pe doi ani cu Tottenham Hotspur, l-a convins pe Antonio Conte de-abia după ce s-a întors de la Bayern, cucerind împreună titlul în Serie A cu Inter.

La 33 de ani, Ivan Perisic schimbă din nou campionatul. După cinci sezoane în Germania, la Dortmund, Wolfsburg și Bayern, și șase în Italia, la Inter, vicecampionul mondial traversează Canalul Mânecii, pentru o aventură în Anglia. La Tottenham, liber de contract, acord până în 2024. 

Ivan Perisic, despre Antonio Conte: „Trăiește fotbalul, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut”

„Am decis să-mi urmez visul de a juca în Premier League", spune croatul, care-l reîntâlnește pe Antonio Conte. 


„E un privilegiu de a avea un asemenea antrenor. Am cucerit împreună titlul în Serie A cu Inter, după 11 ani de așteptare. Sunt fericit să-l regăsesc. Trăiește fotbalul, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut. Și când doarme visează fotbal". 

Potrivit Daily Telegraph, Conte a fost cel care a insistat pentru transferul său, convingându-l pe directorul sportiv Fabio Paratici. 

Antonio Conte, despre Ivan Perisic, la Inter: „Am o senzație negativă" 

Relația dintre ei nu a fost însă mereu la fel de bună. Din contră, chiar. Când a venit la nerazzurri, în vara lui 2019, tehnicianul l-a îndepărtat pe Perišici. 


În iulie, la nici două luni după ce semnase, Conte declara: „Perišic încearcă să joace așa cum îi cer, dar am o senzație negativă. Nu cred că poate oferi echipei ce are nevoie. Nu mă plâng de efortul lui, de dăruire, însă rolurile trebuie respectate și nu schimbi caracteristicile unui fotbalist, chiar dacă el vrea să o facă". 

Nu era mulțumit de implicarea lui în faza defensivă, ca jucător de bandă în 3-5-2. Și l-a cedat împrumut la Bayern atunci. 

„S-a întors cu altă mentalitate”

Un an mai târziu, l-a reprimit în lot. Și, împreună, au devenit campioni ai Italiei. La sfârșitul acelei stagiuni câștigătoare, Conte își schimbase total opinia: „L-am trimis la Bayern pentru că nu era pregătit să muncească și în apărare. S-a întors cu altă mentalitate. Din momentul în care a început să joace așa cum voiam, a rămas în echipă. Mi-a demonstrat că are calități extraordinare”.  

11 milioane de eurova fi salariul anual al lui Ivan Perisic la Tottenham (contract pe două sezoane)

10 goluriși 9 assisturi a reușit atacantul croat la Inter Milano sezonul trecut în toate competițiile

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.