Liga 1

Cât a investit Adrian Mititelu în FCU Craiova? „Îți vine să arunci fotbalul la gunoi! Din 2005, am băgat 30 de milioane de euro și n-am recuperat niciun ban”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 02 June 2022

Adrian Mititelu jr. vorbește despre investițiile familiei sale în fotbal, despre problemele întâmpinate și oferă detalii despre conflictul pe care Mititelu l-a avut cu Mihai Rotaru, patronul CSU Craiova și cu soția acestuia, care ar fi încercat printr-un ONG să-i blocheze vânzarea unor terenuri din Bănie

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Într-o perioadă familia Mititelu a fost o familie săracă...

- Noi mereu am fost în posesia terenurilor, dar nu le puteam valorifica. Din cauză că PUZ-ul a fost contestat în instanță ani de zile de către un ONG al soției domnului Rotaru. Nașul domnului Rotaru și soția lui erau singurii membri în acea asociație care ne-a contestat PUZ-ul timp de șase ani.

>

- Ați câștigat procesul?

- La Curtea de Apel București, apoi am putut să vindem terenurile. Cam 100 de hectare de pământ am avut și mai avem cam 40 intravilan. Exact lângă mall-ul care se face acum în Craiova. Avem cel mai bun teren din Oltenia.

- Ați avut probleme cu banii când tu erai un copil.

- Aveam 14 ani. Nu eram săraci că am pierdut într-o afacere, ci doar că am rămas fără echipa de fotbal! Într-o zi am rămas fără echipă și 32 de jucători. Apoi, în 2013, a apărut o altă echipă în oraș, plus procesul cu PUZ-ul. Acest lucru a accentuat faza precară a banilor.

- A fost un moment delicat, bănuiesc.

- A fost foarte greu pentru că m-a prins în perioada adolescenței. Eu eram obișnuit cu bani și-a trebuit brusc să pun stop la foarte multe lucruri. Însă m-a maturizat acea perioadă, m-a învățat să fiu mult mai cumpătat și să am răbdare.

- Tu voiai mașini multe.

- Vreau să vă spun că tatăl meu are grijă de toată familia, de tot neamul. Am o soră mai mare și o nepoțică și mai vine încă o fetiță. Din cauza problemelor pe care ni le-a dat nouă fotbalul în viață, sora și mama mea sunt sătule de fotbal, de suporteri. Inclusiv și eu mai cad...

- Ai și anunțat la un moment dat că tai finanțarea.

- Lumea nu apreciază și n-a apreciat că am încercat să ajungem acolo de unde am plecat. Am luat-o de la amatorism până la profesionism. Sunt momente când te superi pe viață, pe tot, și-ți vine să arunci fotbalul la gunoi. Tatăl meu a dat totul pentru acest club de fotbal și a pus pasiunea înainte de tot în viață. Și de bani, și de familie! Pentru fotbal și-a sacrificat absolut tot.

- Ați făcut un calcul câți bani ați investit în fotbal?

- Din 2005 până în 2011, când echipa s-a dezafiliat, s-au cheltuit 19 milioane de euro! Gândiți-vă că Dorel Stoica avea 400.000 de euro pe an salariu. Florin Costea peste 300 și ceva de mii de euro. După CFR și Steaua, aveam cele mai mari salarii din Liga 1. Și cu Vasluiul domnului Porumboiu.

- Deci 19 milioane de euro!

- Plus, din 2017, cu tot cu baza sportivă, s-au cheltuit în jur de 11-12 milioane de euro. Știu că este o sumă fantastică, dar lumea știe ce înseamnă o echipă de fotbal. Noi anul ăsta am avut 3 milioane de euro buget!

- Cât ați recuperat?

- Din 30 de milioane de euro n-am recuperat niciun ban! De unde să recuperăm? Când a fost momentul să vindem am ajuns în Liga 2. Am avut ofertă de la Evian pentru Silviu Lung, de la Vitesse pentru Valerică Găman, de la arabi, de un milion, pentru Florin Costea. Și într-o zi ne-am pomenit fără niciun jucător în casă.

„Dumnezeu există, într-o zi se va face dreptate și va fi o singură echipă în Craiova. A noastră!”

>

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.