Înaintea acestui iunie infernal, în decursul căruia România va susține 4 meciuri în Liga Națiunilor (idee proastă a UEFA!), Edi Iordănescu a dat milităria jos din pod. Nu s-a sfiit să avertizeze: „Am reinstaurat dictatura, căci cu libertatea n-a mers!”. Judecând după ultimele rezultate ale naționalei, chiar că n-a mers.
În consecință, nici musca n-a mai intrat în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde i s-a interzis accesul până și frizerului care-i tundea pe „tricolori”! Când și Figaro e oprit la poartă, nu-i de glumă. Îi mai rămânea selecționerului să le ia jucătorilor celularele în stilul practicat cândva de Halagian!
Evident că, strângând șurubul, Edi a apelat la metodele tatălui său, Generalul, aplicate ulterior și de Pițurcă, mai severe decât cele folosite de ultimii selecționeri. De la Daum încoace, cam de când naționala a luat-o la vale, atmosfera de la Mogoșoaia a fost una relaxată, nerestrictivă. De pace și prietenie, antrenorii tratându-și adesea elevii ca pe egalii lor.
Nu știu în ce măsură e bine sau e rău că, spre deosebire de Contra și de Rădoi, Iordănescu jr. a decis să schimbe foaia. Vom vedea. Oricum, cum n-a ținut cu vorba bună, merită încercat și cu una mai răstită. Încercarea moarte n-are, nu așa se zice?
Din păcate, Edi nu dispune și de jucătorii pe care i-a avut la dispoziție tatăl său, „tricolorii” de azi ridicându-se rar, ori chiar deloc, la nivelul predecesorilor lor. Nicio comparație cu membrii așa-numitei Generații de Aur, care a scris istorie la World Cup 1994, nu-i avantajează pe actualii selecționabili. Asta din pricină că fotbalul nostru nu mai reușește să producă valoare.
Detaliind, n-am prea înțeles de ce Edi i-a sărit din schemă pe Bicfalvi și, mai ales, pe Deac. Posibilul argument că din motive de vârstă, 34 și, respectiv, 36 de ani, n-ar trebui să reziste, întrucât la națională se convoacă după formă, nu după numărul anilor. La fel de adevărat e însă că nici nu era obligatoriu ca eu și alții ca mine să înțelegem toate opțiunile selecționerului.
Surprinzător, acesta a chemat fotbaliști care au jucat puțin la cluburi (Fl. Niță, Mihăilă, Alibec), care au retrogradat (R. Marin) ori au ratat promovarea (M. Marin, Pușcaș), care n-au atins pe final de sezon obiectivele propuse (grupul FCSB, Sorescu, Mitriță, H. Moldovan) ș.a. E de imaginat că ei nu stau prea bine cu moralul. Că, sosiți din străinătate pe cai mici, sunt mai degrabă nemulțumiți. Frustrați.
Nu-l putem acuza pe Iordănescu jr. că n-a convocat jucători mai răsăriți. Unde să-i fi găsit?! Dar putem spera, asta, da!, că toate nerealizările amintite îi vor ambiționa pe „tricolori” și vom vedea o națională decisă și dârză. Ce se va implica fără menajamente.
Deși logic era ca afirmația sa să aibă și o nuanță autocritică, Rădoi avea dreptate când declara că România nu pleacă favorită certă, nici pe hârtie, nici pe gazon, într-o grupă de Liga Națiunilor cu adversari totuși modești. De mâna a doua spre a treia. Just, evaluare corectă.
Pe de altă parte, lupta se anunță deschisă și există șanse reale ca băieții noștri să facă o figură frumoasă, chiar să termine pe locul 1. Dacă nu-i mai batem nici pe muntenegreni ori pe finlandezi, atunci pe cine?! Haideți să avem încredere, succes, baftă!
{{text}}