Fotbal   •   Liga 2   •   DINAMO

Dusan Uhrin, făcut praf de un fost jucător de la Dinamo: „Acest antrenor m-a ucis”

Dusan Uhrin

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 02 iunie 2022

Denis Azankpo (28 de ani), atacantul împrumutat de Dinamo în februarie de la Dunkerque, îl critică pe Dusan Uhrin pentru faptul că nu s-a bazat pe serviciile sale.

Jucătorului din Benin i-a expirat împrumutul la echipa din „Ștefan cel Mare” la finalul sezonului de Liga 1. Atacantul este în prezent convocat la naționala țării sale pentru meciurile din preliminariile Cupei Africii.

Azankpo, critici la adresa lui Uhrin

Azankpo a jucat doar 25 de minute în mandatul lui Uhrin la Dinamo, în victoria cu Academica Clinceni, scor 5-1. Atacantul a reușit atunci să marcheze un gol, apoi nu a mai fost luat în lot de antrenorul ceh.


„Îmi pare rău de retrogradare. Este o situație foarte tristă. Totuși, acest antrenor m-a omorât. Nu m-a băgat să joc, deși mă antrenam cu echipa și am tras din greu la antrenamente. Pentru nimic, se pare. 

Mi-a oferit 25 de minute, am jucat bine, am marcat, am mai contribuit la 2 goluri, dar după n-am mai fost luat în lot. Nimeni nu a înțeles motivul. Mi s-ar fi părut normal să-mi ofere mai multe șanse. Nu am venit aici în vacanță, aveam nevoie să joc și sunt convins că aș fi ajutat echipa”, a spus Azankpo, potrivit playsport.

Dunkerque, echipa de care aparține internaționalul din Benin, a retrogradat în liga a treia din Franța la finalul sezonului 2021-2022.

Citește și alte știri despre Dinamo:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.