Mărunței, dar nici prea tehnici

Cum să arate jucătorul român selecționabil dacă domnii antrenori continuă să își facă meseria ca pe timpul fotbalului cu basca pe cap?

Anghel Iordănescu observă că fotbalistul român are o inferioritate fizică față de adversarii pe care urmează să îi întâlnim în Liga Națiunilor. Nu jucăm totuși cu naționala Atlanților ori cu selecționata Coloșilor din Rhodos. Adversari ne sunt Muntenegru, Bosnia și Finlanda, reprezentanții unor popoare la fel ca noi, mai cu cetățeni de înălțime medie, mai cu scunzi, mai cu înalți.

Antropologie pe genunchi

În sfânta noastră tradiție a aproximării, fostul selecționer prezintă situația ca pe un soi de inferioritate antropologică a jucătorului român, prin definiție mai pirpiriu și mai fragil, neapărat însă mai tehnic și mai fâșneț. Și musai mai iute la minte decât feciorii ăia mai blonzi, din Nord, sau mai bruneți, din Balcani.

Fotbalul românesc are un anumit specific, iar acum întâlnim echipe de forță, de putere, cu spirit de luptă. Jucătorii noștri sunt mai fragili, mai puțin luptători, încearcă să compenseze doar prin tehnică.



- Anghel Iordănescu, fost selecţioner

Ghinionul de a fi înalt

Teoria este veche, dar asta nu o face și adevărată. Poate odinioară am fost tehnici, pe vremea lui Dobrin și Dumitrache, a lui Balaci și Marcel Răducanu, a lui Liță Dumitru, de ce nu a lui Anghel Iordănescu?, varianta cu mustață pe oală.

Acum ascundem selecția după ureche în spatele ușii cu false bijuterii fotbalistice. De la copii și juniori până la nivelul Ligii 1, antrenorul român continuă să îl privească suspicios pe băiatul înalt. Soarta puștiului este, așadar, pecetluită. În poartă cu el! Cu ceva noroc, în centrul apărării.

Empiric

În schimb, retina domnilor profesori este fermecată de micuții driblangii pe metru pătrat. De-aia jucătorii noștri sunt mai fragili și mai micuți decât adversarii lor, domnule Anghel Iordănescu! Pentru că selecția este empirică, după idei preconcepute. Suntem fragili și scunzi la fotbal nu din cauză că am fi neam de pigmei, ci din cauză că unii practică meseria ca pe vremea fotbalului cu basca pe cap.

Ne-am pricopsit cu Iulian Cristea

Ieșit din capcana clișeelor despre inferioritatea fizică a jucătorului român, Iordănescu senior intră pe un teritoriu pe care îl stăpânește. Astfel, fostul selecționer atrage atenția că actualului selecționer i-ar mai fi făcut trebuință vreo doi atacanți (vârfuri mai exact, precizează generalul), măcar încă un fundaș stânga (lângă discutabilii Camora și Bancu, aș adăuga eu) și un mijlocaș la închidere, un număr 6, așa-numitul controlor de joc.

Mai țineți minte, pe vremea când îl aveam pe Ionuț Lupescu acolo strâmbam din nas și glumeam despre lungimea paselor lui. Acum se pare că ne-am pricopsit cu Iulian Cristea. Care e jumătate mijlocaș la închidere, jumătate fundaș central.

Tiparul cazon

Există la naționala României un punct comun între selecționerul fericiților ani ‘90 și fiul său în afara rudeniei de gradul unu. Edi Iordănescu a decretat disciplină militară la lotul convocat pentru partidele cu Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Finlanda, spiritul cazon fiind, se pare, alt tipar care se potrivește jucătorului român.

Declarând că a dat milităria jos din pod, Edi ne spune în subtext că la acțiunile anterioare, amicalele cu Grecia și cu Israel, băieții s-au comportat ca-n civilie. Puținii care au făcut armata știu despre ce vorbesc.