Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Piaţa Argentina

Articol de Valentin Şchiopu   —  joi, 01 mai 2008

Fundaşii Nicolas Spolli (Newell’s) şi Pablo Barzola (Argentinos) sînt variantele clujenilor din America de Sud.

Numărul argentinienilor din lo­tul lui CFR ar putea creşte.



Preocupaţi să-şi întărească de­fen­siva, “vişiniii” au soluţii şi din Ar­gen­tina. Ţinta cea mai importantă este apărătorul de bandă de 24 de ani de la Argentinos Juniors, Pablo Maximiliano Barzola, care poate juca şi pe stînga şi pe dreapta. Bar­zo­la, care în cariera lui a mai trecut şi pe la River Plate, a adunat 3 selecţii în reprezentativa Argentinei care a participat în 2003 la Jocurile Pa­n­americane. Barzola, titular in­dis­cu­ta­bil la Argentinos, a marcat în ul­ti­ma etapă, din penalty, în în­frîn­ge­rea echipei sale cu River Pla­te, 2-4.



“Vişiniii” au o propunere in­te­re­san­tă din Argentina şi pentru pos­tul de fundaş central. Este vorba de stoperul de 23 de ani de la Newell’s Old Boys, Nicolas Federico Spolli, care măsoară nu mai puţin de 1.92 metri. Spolli, redutabil în jocul ae­rian, a contribuit la clasarea ex­ce­len­tă a formaţiei sale în Clausura, locul 6 după 12 meciuri. Totuşi, Spo­lli ar putea ajunge în Gruia numai dacă mult mai titratul fundaş cen­tral al lui Villareal, Cesar Arzo (22 de ani), va refuza oferta “vişiniilor”. O altă variantă pentru acest post este fundaşul lui Steaua Roşie Bel­grad, Djordje Tutorici (25 de ani).

3 goluri a marcat Barzola pentru Argentinos în acest sezon.

Vallina confirmă: “Arzo e o ţintă!”



Agentul spaniol cu care lucrează CFR Cluj, Jonas Vallina, a confirmat interesul “vişiniilor” pentru Cesar Arzo, fundaşul împrumutat de Villareal la Murcia. “Da, eu îl reprezint pe Cesar. CFR este o posibilitate pentru el. Clubul Villareal este deschis la discuţii. Probabil, la finalul campionatului vom alege ce e mai bine pentru el. Pentru Cesar e important dacă cei de la Cluj vor juca sau nu în Liga Campionilor”, a spus Vallina.



Yssouf Kone în Gruia?



Transferul ivorianului Yssouf Kone (26 de ani) de la Rosen­borg la CFR este din nou de ac­tualitate. Con­form presei nor­ve­gie­ne, atacantul se va despărţi din vară de Rosen­borg, iar o posibilă destinaţie a sa este echipa clujeană, unde mai joacă doi foşti coechipieri: Mikael Dor­sin şi Lars Hirschfeld. Plecarea iminentă a lui Kone este recu­nos­cu­tă şi de impre­sa­rul său, Alfred Obrou, care a fost ieri la Cluj, asis­tînd cîteva minute la antrena­men­tul clujenilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.