Liga 2

Dinamo așteaptă bani de la o nou promovată, dar conducerea nu are speranțe: „La ce sărăcie e acolo, nu știm când îi vom încasa”

Iliev a fugit la timp de la Dinamo // FOTO: Imago

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 04 June 2022

Dinamo va încasa o sumă modică din transferul portarului Plamen Iliev (30 de ani) la Hermannstadt.

„Câinii” au ajuns să se bucure și la 10.000 de euro! În plină criză financiară, jonglând cu colapsul după retrogradarea rușinoasă a formației, roș-albii se vor alege cu o sumă modică din transferul lui Plamen Iliev la Hermannstadt. 

Și aceasta întrucât bulgarul - amenințat de către fanii „câinilor” iarna trecută - a promovat cu trupa lui Marius Măldărășanu la finele acestui sezon de Liga a 2-a. 

Dinamo ia 10.000 de euro pentru Plamen Iliev

Conform înțelegerii dintre cele două grupări, care fac schimb de locuri în primul eșalon, Hermannstadt trebuie să vireze suma în contul bucureștenilor.  

Chiar dacă este vorba de o sumă derizorie, „câinii” nu sunt ferm convinși că o vor vedea prea curând!

„La ce sărăcie e și pe la Hermannstadt și la ce probleme sunt acolo, nu se știe când vom încasa suma. Și-așa, cum vin așa se duc banii, ce mare lucru poți face cu 10.000 de euro?!”, au declarat oficialii dinamoviști pentru GSP.

30.000 de euroeste suma estimativă pe care roș-albii o vor încasa din drepturile TV la Liga 2

Iliev a fost adus de Mureșan la Dinamo în mercato din toamna 2021, dar în decembrie bulgarul a intrat în conflict cu Mircea Rednic, antrenorul de-atunci al roș-albilor, după eșecul de la Mioveni (1-2). 

Ulterior, goalkeeper-ul s-a plâns, acuzând un tratament ostil din partea ultrașilor. În ciuda tentativelor conducerii și a lui Flavius Stoican, antrenorul ce i-a urmat „Puriului”, Iliev nu a mai dorit sub nicio formă să continue la Dinamo, transmițând că fanii i-au amenințat familia. 

A plecat la Hermannstadt, cu acea clauză de 10.000 de euro, a contribuit la promovarea ardelenilor, evoluând în 10 meciuri și încasând în același număr de partide doar o treime din golurile luate în Ștefan cel Mare. 

19 goluriîn 10 meciuri a încasat Iliev în poarta „câinilor”, primind doar 6 în tot atâtea partide la Hermannstadt

VIDEO DEZBATEREA ZILEI » Cât de repede va reveni Dinamo în prima ligă?

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.