Campionate

A picat Răzvan Marin, promovează Marius Marin? Cine îl curtează din Serie A pe jucătorul Pisei

Marius Marin , Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie  —  sâmbătă, 04 iunie 2022

Pisa a pierdut dramatic finala play-out-ului cu Monza, dar Marius Marin (23 de ani) are oferte de la Torino și Udinese. Și convocările la echipa națională au atras atenția asupra lui.

Încă un internațional român din Il Calcio ar putea schimba echipa și divizia în această vară. Dacă Răzvan Marin are șanse mici să continue cu Cagliari, fiind dorit iar de Salernitana, celălalt Marin, Marius, care a pierdut dramatic cu Pisa finala play-out-ului contra Monzei (4-6 la general), are două oferte de la formații de mijloc ale clasamentului în Serie A. 

Presa italiană scrie despre interesul manifestat de Torino și de Udinese pentru „tricolorul”, care e convocat din nou pentru meciurile echipei naționale din Nations League din această lună.

Marius Marin are contract până în 2025 cu Pisa

Evoluțiile sale remarcabile din ultimul sezon nu au ajutat însă echipa toscană să promoveze din Serie B, dar i-au crescut cota de piață și l-au transformat într-un jucător accesibil ca preț (este cotat la 3 milioane de euro pe transfermarkt.de) și cu o marjă bună de a progresa, având 23 de ani. 

Timișoreanul mai are contract cu Pisa până în vara lui 2025 și clubul său n-ar refuza o propunere avantajoasă pentru ambele părți. Udinese și Torino ar putea intra într-un joc al licitației, varianta împrumutului nefiind luată în considerare de nerazzurri.

Pușcaș revine la Reading?

Marin a fost cumpărat de Pisa de la Sassuolo, acum trei ani, cu 400.000 de euro și în sezonul trecut a bifat 40 de meciuri, fără gol sau assist. Iar per total, Marius a adunat 141 de partide, cu trei goluri și opt pase decisive. Spre deosebire de el, George Pușcaș are o situație mai complicată. 

Împrumutat de la Reading, ar urma să se întoarcă în Championship dacă toscanii nu exercită opțiunea de cumpărare definitivă cu cinci milioane, ipoteză mai puțin probabilă în condițiile ratării promovării.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.