Muntenegru - România 2-0 în Liga Națiunilor » Risto Radunovic, 30 de ani, fundașul stânga de la FCSB, a intrat pe teren în minutul 84 și a contribuit decisiv la golul doi, marcat de Marko Vukcevic de la UTA!
- GSP a deplasat o echipă de 4 jurnaliști la Podgorica. Vlad Nedelea, Viorel Tudorache, Raed Krishan (foto) și Iosif Popescu (video) transmit din Muntenegru cele mai tari informații pentru cititorii Gazetei.
„E o victorie foarte importantă pentru noi, ținând cont că am jucat acasă. Așteptam mai mult de la România, aveți o națională foarte bună, noi am făcut un joc bun. Eu am intrat bine în meci, a fost un lanț de greșeli la golul doi”, a declarat Radunovic la zona mixtă.
Despre colegul lui de la FCSB, Iulian Cristea, ieșit accidentat după 10 minute, Radunovic a spus: „E cea mai mare pierdere din seara asta, sper să nu fie ceva serios, va face un RMN și o să vedem exact starea lui. Am vorbit foarte puțin cu colegii de la FCSB”.
Acum avem o deplasare grea în Finlanda. Voi fi suporterul vostru cu Bosnia!
Risto Radunovic, fundaș Muntenegru și FCSB
Primele imagini cu Iulian Cristea după accidentarea din Muntenegru
Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor după prima rundă
ECHIPĂ | PUNCTE |
1. Muntenegru | 3 |
2. Bosnia | 1 |
3. Finlanda | 1 |
4. România | 0 |
Programul României în Liga Națiunilor
- 7 iunie: Bosnia-Herțegovina – România, ora 21:45, Zenica (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)
- 11 iunie: România - Finlanda, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)
- 14 iunie: România- Muntenegru, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)
- 23 septembrie: Finlanda – România, ora 21:45
- 26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina, ora 21:45
{{text}}