Ne facem că jucăm fotbal

Cam așa poate fi sintetizat stilul naționalei României. O sumă de greșeli și de lașități pe care le dezvăluie inclusiv statistica interpretată corect

Cu ani în urmă, un înțelept al fotbalului mi-a spus așa. Când „specialiștii" contrazic tot ce ai văzut într-un meci, apelează la statistică! Doar ea te va ajuta. 

Atunci când încearcă unii să te prostească în față, când vor să îți demonstreze ce tobă de carte sunt ei și ce nepriceput ești tu în ale datului cu piciorul în minge, când ți se spală creierul cu presing de întâmpinare și joc între linii, ei bine, când se întâmplă toate astea, ajută-te de cifre și de numere! Nici ele nu dezvăluie sensul ascuns al unei partide de fotbal, dar interpretate corect creează un cadru de discuție.

Semnul imposturii

Meciul Muntenegru-România 2-0 arată că, interpretată doar matematic, statistica poate înșela. România a avut o posesie superioară, 54% contra 46%, a pasat mai mult (402-323) și mai precis (75%-74%), a driblat mai eficient decât adversarul, 5 reușite din 10 încercări (50%) prin comparație cu 7 din 15 (47%) ale muntenegrenilor.

 Și atunci, cum am pierdut? Doar pentru că Vlad Chiricheș s-a mai făcut o dată de râs, arătând lumii și universului cum poți păcăli fotbalul ani și ani în șir, cu banderola pe braț ca semn definitiv al imposturii?

Iepurașul Răzvan

Da, cele două greșeli made in Chiriland au influențat decisiv rezultatul. Dar esența înfrângerii trebuie căutată tocmai în paradoxul statistic. Ai noștri pasează mult și fără folos, plimbă mingea de colo, colo, de-a latul terenului și înapoi. 

În momentele decisive iese la lumină natura fotbalistului român. Spiritul lui de iepuraș fricos, care ciulește urechile la prima adiere de vânt. A existat o fază definitorie pentru această teorie la mijlocul primei reprize, când Răzvan Marin în loc să șuteze din interiorul careului, dintr-o poziție favorabilă, a preferat să caute un coechiper să îi paseze. Și s-a fâsâit toată faza.

Nici la Mizil!

Păi, dacă un jucător care a trecut pe la Standard Liege și Ajax și care evoluează acum pentru, totuși retrogradata, Cagliari face așa, ce pretenție să mai ai de la "Tase", cureaua de transmisie a lui nea Gigi? Sau de la Darius Olaru, alt iepuraș de la FCSB. 

Acum niște ani, Crețu își găsea greu locul în B, la Autobuzul, iar Cristea nu avea loc nici în lotul Mizilului de pe vremea când era "satelitul" Stelei. Se tot fredonează melodia cu personalitatea, dar exact asta le lipsește băieților travestiți în galben. Bărbăția, tupeul fotbalistic.

Asumare, ce cuvânt mai e și ăsta?

Hai să mai lecturăm totuși ceva din statistica meciului de la Podgorica. Inclusiv acea parte care nu ne avantajează. Raportul șuturilor spre poartă, 15-7 pentru ei, cel al șuturilor la poartă 5-1. România a faultat de 17 ori, Muntenegru de 12 ori. Asta contrazice senzația că adversarii au tăiat lemne pe tibiile mai delicaților noștri băieți.

 Urmașii lui Dejan Savicevici și Predrag Mijatovici au stat clar mai bine și la lansări diagonale, cu un procentaj de 75% față de 56%, și la lansări lungi, 35 din 73 (48%) prin comparație cu 21 din 54 de încercări (39%). Știți cum se traduce asta? Prin mai mult curaj. Prin asumare.

Necondiționat?!

Oamenii din fotbal au reacționat mai dur decât cei din presă după această nouă rușine. Asta e o notă bună pentru ei și una proastă pentru noi. Na, că ne-am cam pierdut reflexele. Cornel Dinu, Gică Popescu și Basarab Panduru au spus adevăruri de neconceput în alt timp. Bravo lor! Buni și comentatorii meciului. 

Costi Mocanu și Emil Grădinescu, un fel de Thierry Roland și Jean Michel Larque ai noștri, au făcut, în schimb, apel la susținerea necondiționată a naționalei. Adică, vă iubim indiferent cât ne veți mai dezamăgi. Ca-n filmul ăla cu Penelope Cruz și Javier Bardem, „Loving Pablo, hating Escobar" (Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar). Frumos îndemn! Pentru cine poate.

Ultimul, dar nu cel din urmă. Edi

Uitam. Edi Iordănescu a pregătit prost meciul, a avut alegeri bizare pe posturi. I-a întors cu fundul în sus pe Mihăilă și pe Ivan, insistă cu agresorul Bancu, cu nedăruitul Rațiu, cu Cristea care se sparge ca un bibelou. Și, peste orice, care a fost ideea noastră de joc? Ce am vrut? Să atacăm, să contraatacăm? 

Să aglomerăm pe centrul terenului, să desfacem jocul pe flancuri? Să îi dăm cap în cap la fentele fâșnețului Mitriță? Dar sigur că nu vom afla, pentru că selecționerul pregătește acum meciul cu Bosnia-Herțegovina. Cooperativa Munca în zadar.