Juan Emmanuel Culio, mijlocaș care va împlini 39 de ani în august, se retrage din fotbal: „CFR Cluj merită mult mai mult respect”.
La aproape 39 de ani, Juan Culio, eroul de pe „Olimpico”, își anunță retragerea din fotbal. În iarnă a plecat fără să mai apuce să-și ia la revedere de la fani. Dan Petrescu a făcut în pauza competițională anunțul legat de dispariția din lot a mijlocașului argentinian.
În spatele deciziei erau probleme de familie. Aceleași care l-au făcut să părăsească echipa și în 2019. Jucătorul a ales să fie aproape de soția sa, care luptă de trei ani cu o boală necruțătoare.
Juan Emmanuel Culio s-a retras din fotbal
În exclusivitate pentru Gazetă, Culio explică de ce fostul lui club a dominat în ultimii ani competiția internă. Argentinianul cere mai mult respect pentru „singura echipă românească ce mai contează în Europa”.
„La CFR au existat mereu 4-5 lideri, iar antrenorul e lăsat să lucreze. Aș fi luat-o razna să aflu că patronul dictează schimbările”, spune fotbalistul care a mai trecut prin cariera sa pe la Galatasaray, Deportivo La Coruna sau Zaragoza.
- Salut, Juan! Ce faci? Mai joci încă un sezon sau te retragi?
- Nu, gata, s-a terminat! Mi-am pus ghetele în cui, cum spuneți voi. Eram foarte obosit psihic și intenția mea era să mă retrag de la CFR. Asta s-a și întâmplat până la urmă, chiar dacă nu exact cum mi-aș fi dorit.
Le sunt recunoscător României și Clujului pentru că mi-au dat șansa să evoluez în Champions League și să fac pasul spre campionate mai puternice, precum cele din Spania sau Turcia. Le mulțumesc și foștilor mei coechipieri, Cadu, Peralta, Tony, Dani, Camora și multor altora! M-au făcut un jucător mai bun și o persoană mai bună.
Îi sunt foarte recunoscător și lui Dan Petrescu, care m-a învățat multe lucruri pe care nu le știam. Adevărul e că Petrescu a fost, în fotbal, ca un tată pentru mine. Chiar și când ne mai certam sau discutam în contradictoriu, întotdeauna o făceam ca un fiu cu tatăl său.
- Îți pare rău că ai plecat așa, fără să apuci să-ți iei la revedere în fața suporterilor pe teren?
- Ce să faci? Se întâmplă... Voi reveni la Cluj pentru fani, sper că pentru un meci de retragere. Când am venit ultima oară în România familia rămăsese în Argentina. Erau momente foarte grele pentru noi. Nu mi-a plăcut deloc. Am rezistat doar trei-patru luni și m-am întors.
Adevărul e că ultimii doi-trei ani au fost extrem de dificili. Mulțumită familiei și lui Dumnezeu am reușit să depășim momentul și să încercăm să mergem înainte.
- Sunteți mai bine acum?
- Soția mea e foarte bine, e totul în regulă. Adevărul este că ea e o luptătoare. Am făcut tot ceea ce putea fi făcut să-i fiu alături, să treacă prin lupta asta. A fost o etapă foarte dificilă, dar mulțumesc Cerului că am reușit să trecem peste!
Mi-am pierdut mama, apoi s-a îmbolnăvit soția. Când am aflat de boala ei am simțit că rămân fără aer, că lumea mea se prăbușește. Au fost ani foarte grei. Ne cunoaștem de când eram copii și adevărul e că ea m-a însoțit în toată cariera mea de jucător.
Fără s-o am alături nu cred că aș fi reușit nimic din ceea ce am acum! Ea a fost mereu prezentă, și la bine, și la greu. Pentru că la bine e toată lumea prezentă, când îți e greu rămân foarte puțini oameni lângă tine. Am cunoscut-o la nunta fratelui meu, cu mulți ani în urmă, și de atunci nu ne-am mai despărțit nicio secundă.
- La 14 ani?
- Da, eram niște adolescenți. De atunci am făcut totul împreună. M-a însoțit peste tot pe unde am jucat. A fost cu mine în Chile, în Turcia, în Spania, în Dubai, peste tot.
Culio: „Numărați până la 5 și obișnuiți-vă cu ideea că CFR Cluj e o campioană meritorie!”
- Te-au sunat colegii după câștigarea campionatului?
- Da, am vorbit cu Camora. Suntem foarte buni prieteni. Era fericit, firește. M-a felicitat și el pe mine. Practic, ieșisem și eu campion, doar am jucat 3 luni în acest sezon!
- Au fost iarăși discuții legate de arbitrajul din penultima etapă...
- Stai puțin! În România așa a fost întotdeauna: când o echipă iese campioană se spune că niciodată nu e din meritul propriu. Se vorbește mereu că a câștigat cu ajutorul arbitrilor. E lipsă de respect și de fair-play.
Dacă CFR a ieșit 5 ani la rând campioană, asta s-a întâmplat fiindcă a meritat, nu pentru că ar fi fost ajutată. 5 ani la rând, oameni buni! Numărați până la 5 și obișnuiți-vă cu ideea că CFR e o campioană meritorie. Acest club merită mai mult respect din partea tuturor.
- Cum crezi că s-a manifestat lipsa asta de respect?
- Cred că CFR nu e văzută și evaluată la adevărata valoare. Întotdeauna e vorba de Steaua, Craiova, Dinamo și altă echipă, abia apoi vine CFR. Nu înțeleg de ce se întâmplă asta.
CFR a demonstrat în toți acești ani în Liga Campionilor, în Europa League, are multe trofee câștigate. Ar trebui să fie mult mai respectată și e valabil și în cazul lui Petrescu. Lumea zice că stilul CFR-ului nu e spectaculos, însă CFR câștigă întotdeauna cu jocul acesta.
- Ce a făcut diferența în acești ani?
- Faptul că noi am avut mereu jucători cu mentalitate de învingători, am avut 4-5 luptători în lot care conduceau vestiarul. Eu, Camora și alții spuneam mereu în vestiar că e fundamental ca toată lumea să urmeze o linie de conduită și de disciplină. Întotdeauna am spus că, fără disciplină, nu poți juca la CFR - disciplină în vestiar, pe teren și în afara lui.
Disciplina e fundamentală pentru o echipă care vrea să iasă campioană. Trebuie să te antrenezi foarte bine ca să-ți îndeplinești obiectivele într-o luptă de anduranță. Iar CFR e un club care joacă în fiecare an să câștige competițiile interne și să se califice într-o cupă europeană.
Și e singura care mai reprezintă România în cupele europene. Ca să obții asta e clar că ai nevoie de disciplină în viața profesională și în cea personală! Încercam întotdeauna să le explic asta colegilor.
- Ce fel de antrenor e Dan Petrescu? La un moment dat ți-a propus să-i fii secund.
- E un antrenor care ajută jucătorul cu tot ceea ce are nevoie. E și foarte exigent. Față de propria persoană, în primul rând. Apoi față de restul. Cere foarte mult și de la propriii jucători, atât pe teren, cât și în afara lui. Iar pe primul loc e disciplina, că tot vorbeam.
Dacă dai totul nu-ți va reproșa niciodată nimic. Dacă nu te antrenezi cum trebuie, nu vrei să-l ai prin preajmă. Eu m-am înțeles foarte bine cu el, încă de la început. Întotdeauna vorbeam și înainte, și după meciuri, pentru că exista o chimie între noi. Mă puteam deschide total față de el, să-i spun ce nu a mers bine pe gazon și primeam imediat feed-back.
Mereu îmi zicea și el părerea lui despre meci. Exista o conexiune între noi. Altfel, fiecare antrenor are un stil de joc. Simeone e Simeone, Guardiola e Guardiola. De ce ai schimba stilul dacă echipa merge bine?
Dan Petrescu are un stil cu care CFR a câștigat cinci titluri, a jucat în Europa, a câștigat cu Celtic, cu Lazio, formații foarte bune. Ce să schimbi? Nici nu știu dacă ar putea s-o facă. Antrenează în felul acesta, face selecția de jucători potrivită cu principiile sale de joc.
Culio: „FCSB n-a fost niciodată o echipă!”
- Ce i-a lipsit principalei voastre contracandidate la titlu, FCSB, în ultimele sezoane?
- FCSB n-a fost niciodată o echipă în adevăratul sens al cuvântului. În primul rând, asta trebuie să impui acolo: să joace precum o echipă! Le-ar trebui și lor 4-5 jucători în jurul cărora să construiești vestiarul, grupul, și toți să tragă în aceeași direcție. Nu ajută la nimic ca azi jucătorii să meargă într-un sens și mâine într-altul.
Trebuie să acționezi ca o echipă, altfel nu ajungi nicăieri. Un lucru la fel de important e cel legat de antrenor. Acesta trebuie lăsat să lucreze în liniște! Autoritatea lui trebuie respectată! Fiecare trebuie să-și facă treaba, antrenorul e antrenor, președintele e președinte. Nu trebuie să se intervină în munca antrenorului. Petrescu are parte de această liniște și face exact cum crede el că e bine.
- Tu cum ai fi reacționat dacă ai fi aflat că antrenorul te-a schimbat într-un meci la sugestia patronului?
- Aș fi plecat imediat. Nu aș fi suportat pentru că temperamentul și personalitatea mea sunt așa. Dacă m-ar schimba patronul, aș lua-o razna!
- Ce rămâne după o carieră de aproape 20 de ani în fotbal? Cum ai vrea să-și amintească fanii de tine?
- Întotdeauna mi-am zis că visul meu era să devin jucător de fotbal. Nu știu dacă am fost bun sau rău, dar întotdeauna am dat totul în antrenament și la jocuri. După fiecare antrenament eram „mort”, tocmai pentru că dădeam maximum.
Petrescu se supăra de multe ori și-mi zicea s-o las mai moale, că am și eu o vârstă. Îi spuneam mereu că nu pot s-o las mai ușor. Când mă antrenez, mă dedic total. Petrescu îmi zicea că sunt nebun, că risc o accidentare. Nu puteam evita momentele intense, asta e mentalitatea mea. Așa aș vrea să-și amintească de mine: ca de un jucător care a dat tot ce avea mai bun.
- Ai regăsit mai puțin această mentalitate la jucătorii români?
- Jucătorii români sunt tehnici, dar nu au o mentalitate de învingători. Se mulțumesc cu puțin, renunță repede. Câștigă un meci sau două și li se pare suficient. Câștigă 1.000-2.000 de euro și gata, își spun că e de ajuns. În viață nu trebuie să te conformezi, să te mulțumești cu 1.000 sau 5.000 de euro sau cu două partide câștigate! Trebuie mereu să crești!
Poți câștiga sau nu, însă mentalitatea trebuie să fie mereu cea de învingător. Și mai e ceva, capacitatea de a face sacrificii. Pentru noi, cumva viața începe abia după ce ne lăsăm de fotbal. Trebuie să încerci să te gândești în perspectivă și să ocolești tentațiile, în așa fel încât cariera ta să-ți asigure o viață liniștită și după ce nu mai joci fotbal.
13 trofeea cucerit Culio în Liga 1, toate cu CFR: 6 titluri de campion, 3 Cupe ale României și 4 Supercupe. La acestea se mai adaugă o Supercupă a Turciei, cu Galatasaray
240 de meciuria disputat Juan pentru CFR, în toate competițiile. A dat 31 de goluri și 34 de pase decisive
{{text}}