Liga 2

Lucescu versus Iordănescu, Lăcătuș vs. Sabău » Prețul biletelor și televizarea meciului de 5 stele organizat de Steaua la 75 de ani de la înființare

Foto: Facebook @ Steaua București

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 06 iunie 2022

CSA Steaua sărbătorește 75 de ani de la înființarea clubului printr-un eveniment special, meci demonstrativ între legende steliste și foști jucători emblematici ai naționalei României.

Marți, 7 iunie, în ziua în care Steaua împlinește 75 de ani de la înființare, clubul armatei a organizat un eveniment special.

Este vorba despre un meci demonstrativ, pe arena din Ghencea, care va începe la ora 20:00 și va fi transmis la TV pe DigiSport 2. Prețul unui bilet de acces costă 15 lei.

Meci demonstrativ în ziua în care Steaua împlinește 75 de ani de la înființare

Implicate vor fi nume uriașe, de la jucători la antrenori. Pentru Steaua vor juca:

  • Mirel Rădoi 
  • Iosif Rotariu 
  • Constantin Gâlcă 
  • Marius Lăcătuș 
  • Victor Pițurcă 
  • Tudorel Stoica 
  • Daniel Oprița 
  • Adrian Ilie 
  • George Ogăraru 
  • Iulian Miu 
  • Cristian Ciocoiu 
  • Gabriel Boștină

Pentru România:

  • Daniel Pancu 
  • Adrian Iencsi 
  • Cosmin Contra 
  • Florentin Petre 
  • Ionel Dănciulescu 
  • Florin Cernat 
  • Emil Săndoi 
  • Ioan Ovidiu Sabău

Pe banca Stelei se va afla Anghel Iordănescu, pe a „naționalei” Mircea Lucescu. Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs, cel mai bine cotat „central” român al momentului, care a condus finala Conference League și a prins lista pentru Cupa Mondială din Qatar.

Meciul va avea două reprize a câte 30 de minute. 

Este o onoare să particip la un asemenea eveniment organizat de clubul Steaua, care a format sute de sportivi extraordinari de-a lungul timpului. Va fi o plăcere să fiu pe gazon alături de foști colegi de generație și sperăm să facem un spectacol pentru cei care vor fi în tribune.

- Florin Prunea

Sunt bine, chiar dacă am patru kilograme în plus. Mereu este o plăcere să ne revedem cu foștii colegi, adversari, mă simt destul de bine fizic și sperăm că îi vom încânta pe cei care vor veni să ne vadă. 

Primul meu pe Ghencea a fost Steaua-Poli Iași, în 1995. Eram un copil pe atunci, ne-a bătut Steaua cu 4-0. Ultimul gol pe care l-am dat contra lor a fost cu Sorin Cârțu antrenor, la ei, și Marian Rada la noi, i-am bătut cu 1-0.

- Daniel Pancu

Întotdeauna revederea cu foștii colegi de la echipa națională este o bucurie, vom simți din nou mirosul vestiarului și ne vom aduce aminte de momentele din cariera de fotbalist. 

De abia aștept să-mi iau echipamentul pe mine. Vor fi momente intense, mai ales că vor fi suporteri în tribune pe acest stadion minunat și ne vom simți din nou tineri.

- Adrian Iencsi

Citește mai multe știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.